Traversăm o perioadă specială, care ne provoacă la o judecată înțeleaptă și la abordări speciale în domeniul investițiilor strategice și al securității energetice, consideră Artur Stratan, preşedintele ROPEPCA, Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră. „Volatilitatea pieţei petrolului, presiunea exercitată de povara fiscală (pusă în special pe umerii sectorului upstream) şi instabilitatea sistemului de reglementare trebuie echilibrate prin politici de stimulare a activităţii de Upstream. Acest obiectiv poate fi atins printr-un regim fiscal competitiv, menit să încurajeze continuarea investițiilor existente și să atragă investiții noi”, a declarat Artur Stratan pentru energynomics.ro, organizatorul evenimentului Energy Strategy Summit care va avea loc la Bușteni, pe 4 iunie.
„Este știut că avem investiţiile costisitoare în exploatare, cum ar fi cele pentru creşterea gradului de recuperare din zăcăminte, dar acestea pot fi amortizate prin reducerea presiunii fiscale pentru sondele şi zăcămintele cu productivitate scăzută. Am convingerea că punerea în dezbatere publică, în cadrul Energy Strategy Summit, a principalelor probleme cu care se confruntă sectorul petrol&gaze va aduce beneficii deopotrivă companiilor implicate în exploatare și producție, statului român și pieței în general„, a mai declarat Artur Stratan.
Traversăm o perioadă specială care ne provoacă la o judecată înțeleaptă și la abordări speciale în domeniul investițiilor strategice și al securității energetice
Obiectivul principal al Summitului pentru Strategia Energetică este să identifice liniile directoare ale viitoarei strategii energetice naționale, așa cum rezultă în urma unei consultări extinse la cel mai nivel înalt a tuturor părților interesate, companii și autorități publice cu responsabilități în sectorul energetic românesc. O conversație eficientă cu liderii și experții din domenii va oferi actorilor politici și investitorilor informații valoroase și o viziune clară pentru luarea deciziilor. Toate contribuțiile vorbitorilor vor fi livrate în mod oficial Guvernului pentru a fi luate în considerare la elaborarea strategiei naționale de energie.
Printre speakerii confirmați sunt Mihnea Constantinescu, Ambasador cu însărcinări speciale pentru securitate energetică; Mihai Albulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri; Mihail Fâcă, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; Artur Stratan, Amromco Energy; John Knapp, RBSTA / ExxonMobil Exploration and Production România Ltd; Mihail Mitroi, Prospecțiuni; Varinia Radu, CMS-Cameron McKenna; Vasile Munteniță, Romelectro; Frank Hajdinjak, E.ON România; Corneliu Bodea, CRE / Adrem Invest şi Adrem Automation; Ionuţ Farcaş, Schneider-Electric România; Remus Borza, Hidroelectrica; Ciprian Glodeanu, RPIA; Sebastian Enache, Monsson; Cătălina Dragomir, RWEA / Vestas CEU România; Ionel David, RWEA; Ovidiu Demetrescu, HidroTarniţa; Melania Mirea, BCR Pensii; Ion Toni Teau, Transelectrica; Toni Volpe, Enel România; Daniela Lulache, Nuclearelectrica; John M. Roberts, membru în Consiliul Consultativ al Energy Policy Group.
Summit-ul pentru Strategia Energetică este un eveniment de o zi, cu sesiuni plenare și dezbateri în format masă rotundă. Discuțiile vor acoperi o gamă largă de subiecte, de la rolul sistemului energetic din România în actualul context regional turbulent, la viitorul venerabilei industrii locale de petrol și gaze, la soluțiile posibile pentru revigorarea sectorului cărbunelui, la elementele implicate în dezvoltarea viitoare a sectorului de utilități, precum și la maturizarea accelerată a producției din resurse regenerabile.
Pentru înregistrare și parteneriate, luați legătura cu Johanna Voicu, manager de proiect, +4 0743 100 040, johanna at wing-media.com.
DESCARCĂ PREZENTAREA DESCARCĂ FORMULARUL DE ÎNREGISTRARE
Energy Strategy Summit este organizat de energynomics.ro în parteneriat cu reputate organizații ale industriei precum ACUE, COGEN, CRE, RPIA, RWEA, ROPEPCA ans EPG, cu sprijinul Adrem, ALD, ATE 3, Automobile Bavaria, BCR Pensii, Chivas, Enel, Hidroelectrica, Lufthansa, Matei Conf, Nuclearelectrica, Ridgid, Sarto, Schneider Electric, SGS, Vestas.