Asociaţia Central Europe Energy Partners (CEEP) pledează pentru construcţia unei conducte pan-europene de 1.850 km pentru transportul ţiţeiului, care să conecteze portul Constanţa de Serbia şi Rijeka (Croaţia), şi de acolo mai departe, către Slovenia şi Trieste (Italia). Acest proiect ar servi drept coloană vertebrală pentru unificarea pieţei din est cu cea din vest, spune Paweł Olechnowicz, preşedintele asociaţiei CEEP.
În acelaşi timp, coridorul energetic nord-sud, promovat intens de Polonia, are un rol crucial în diversificarea resurselor Europei, arată un raport elaborat recent de Atlantic Council şi asociaţia Central Europe Energy Partners (CEEP). Coordonatorii proiectului – generalul James Jones, fost consilier de stat în SUA pe probleme de securitate naţională, şi Paweł Olechnowicz, preşedintele asociaţiei CEEP – consideră că acest coridor trebuie să fie finanţat prioritar de către Uniunea Europeană, întrucât diversifică sursele de aprovizionare cu gaze a Europei Centrale şi de Est, în prezent dependentă de Rusia. Coridorul Nord-Sud are rolul de a lega Marea Baltică de Marea Adriatică şi de Marea Neagră, conform Bursa.
Costul total al proiectelor strategice ale acestui coridor este de circa 50,5 miliarde de euro (27 miliarde euro pentru energie, 20 miliarde euro pentru transport rutier şi feroviar şi 3,5 miliarde euro pentru telecomunicaţii).
„Principalul beneficiu al proiectului este flexibilitatea pe care o oferă în alegerea furnizorilor de gaze. În prezent, ţările din zona central-europeană sunt obligate să cumpere gaze de la monopoluri. Aceste state nu-şi pot diversifica sursele de aprovizionare cu gaze, petrol şi alte resurse energetice, în lipsa unei infrastructuri adecvate. Situaţia actuală a Europei Centrale nu numai că reprezintă un risc privind securitatea alimentării, ci conduce şi la majorarea preţului energiei faţă de Europa de Vest”, spune Olechnowicz, într-un interviu acordat Bursa.
„Principala problemă este că toate ţările care se confruntă cu această problemă discută situaţia de un sfert de secol. Dar statele au abordat problema individual, ceea ce nu a fost constructiv pentru dezvoltarea infrastructurii. Uitaţi-vă la sistemul de autostrăzi: are sens şi este eficient numai dacă este conectat la nivel internaţional, astfel încât să te urci în maşină la Gdańsk şi să ajungi uşor în Atena sau Lisabona. Acelaşi principiu este valabil şi pentru infrastructura energetică.”
Olechnowicz spune că Guvernul României a fost primul care a susţinut oficial planul Poloniei de a avea o uniune energetică.
„Acest lucru arată că avem aceleaşi viziuni şi ţinte privind strategiile europene. Cu rezerve importante de ţiţei şi gaze, România are toate şansele să devină pilonul central al securităţii energetice a Europei. Producţia de petrol a României depăşeşte consumul, permiţând exportul de produse petroliere. Cu investiţiile programate, România îşi întăreşte poziţia în regiune, dar încă se confruntă cu anumite provocări, dintre care cea mai grea este infrastructura. România are nevoie de o mai mare interconectivitate cu regiunea prin coridorul Ionian-Adriatic, dar şi fluxuri bidirecţionale de gaze, pentru a se lega la coridorul sudic, aflat acum în dezvoltare”.