Acasă » Electricitate » Asociația Centrul Român al Energiei întâmpină cu îngrijorare noua OUG privind energia

Asociația Centrul Român al Energiei întâmpină cu îngrijorare noua OUG privind energia

4 septembrie 2022
Electricitate
energynomics

Asociația Centrul Român al Energiei – CRE, prin membrii săi, principalele companii din sectoarele producției, transportului și distribuției de energie, serviciilor energetice, își exprimă îngrijorarea privind efectele pe care OUG 119/2022 le va avea în întreagă piață de energie.

“Regretăm lipsa de comunicare și consultare autentică cu reprezentanții industriei energetice, atât mediul de afaceri cât și mediul asociativ”, transmite CRE, într-un comunicat de presă. “Estimăm că aplicarea ordonanței va produce disfuncționalități grave și ireversibile la nivelul pieței de energie și implicit riscuri privind securitatea energetică și a competitivității economice a României.”

CRE observă “cu surprindere îndepărtarea de principiile și planurile enunțate de Comisia Europeană, privind direcțiile legislative ale pieței interne de energie (ex. Directiva 944/2019, Regulamentul 943/2019), setul de soluții cu privire la soluționarea prezenței crize energetice, și însăși principiile de baza ale funcționarii mediului de afaceri”.

O nouă OUG pentru energie a fost publicată în Monitorul Oficial

Asociația Centrul Român al Energiei are membri din întreg lanțul de valoare al sectorului energetic național, atât entități private cât și de stat. CRE își reafirmă disponibilitatea de a se implică activ prin recomandări și elaborare de măsuri generale și specifice pentru asigurarea securității energetice, a continuității cu alimentare cu energie la prețuri suportabile pentru consumatorii finali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *