Asociația Energia Inteligentă dorește sa lanseze proiectul Academia Consumatorilor, în contextul lipsei cunoștințelor aferente funcționării pieței de gaze naturale și a celei de energie electrică din România.
”Piața liberalizată a gazelor naturale și energiei electrice fără consumatori informați, încurajați să intervină, susținuți să negocieze, capabili să analizeze diverse oferte, determinați să acționeze responsabil, prudent și fără a se lăsa constrânși, nu va fi decât o altă dezamăgire pentru poporul român”, susține AEI.
În contextul lipsei cunoștințelor aferente funcționării pieței de gaze naturale și a celei de energie electrică din România, dar mai ales în lipsa unor campanii de diseminare și educare a consumatorilor despre cum să acționeze în piețele libere pentru a putea beneficia de avantajele acestora, dar mai ales pentru a evita multiplele capcane care se găsesc în această piața liberă, Asociația Energia Inteligentă a derulat o serie de acțiuni de informare a consumatorilor.
În perioada 2015 – 2019, reprezentanții asociației au organizat, în 22 de localități din România, campanii sub logo-ul ”Preț Corect la Gaze”, cu participarea a peste 1.200 de persoane cărora le-au fost prezentate aspectele practice care stau la baza întocmirii unui contract de cumpărare gaze și care sunt elementele de care trebuie să se ferească. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19, în 2020 campania de informare s-a derulat în spațiul online și a cuprins materiale de informare a consumatorilor cu privire la interpretarea facturilor, la ofertele diferiților furnizori sau folosirea corectă a comparatorului de oferte pus la dispoziția tuturor celor interesați pe site-ul ANRE.
Având în vedere că membrii asociației militează pentru un preț corect la gaze și energie electrică, Asociația Energia Inteligentă și-a propus să lanseze programul Academia Consumatorilor, sub forma unor cursuri gratuite la care se pot înscrie consumatori de energie electrică sau gaze naturale pentru a pregăti consumatorii să înțeleagă cererea de energie, să aleagă oferta cea mai bună, să beneficieze de prețuri corecte la gaze și energie, să obțină clauze contractuale care să îi avantajeze.