Austria a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a denunţa oferirea de subvenţii comunitare pentru construirea unei centrale nucleare în Marea Britanie, afirmă oficiali guvernamentali britanici citaţi de BBC News online.
„Sunt puse la dispoziţie subvenţii pentru susţinerea unor tehnologii care sunt în interesul general al statelor membre UE. Dar nu este cazul energiei nucleare”, a argumentat cancelarul Austriei, Werner Faymann.
Guvernul de la Viena susţine că proiectul centralei nucleare de la Hinkley Point încalcă legislaţia europeană şi riscă să afecteze piaţa energiei. În cadrul controversatului proiect, Marea Britanie va finanţa din fonduri europene construirea a două noi reactoare în sud-vestul regiunii Anglia.
Ca parte a acordului, Guvernul britanic va garanta un tarif fix pentru electricitate grupului francez EDF, care construieşte centrala nucleară. Însă ministrul austriac al Mediului, Andrä Rupprechter, a argumentat că energia nucleară nu mai este eficientă din punct de vedere economic şi nu ar trebui resuscitată prin subvenţii de stat.
În pofida criticilor unor organizaţii ecologice şi a unor state UE, Comisia Europeană a aprobat proiectul în octombrie 2014.