Acasă » Electricitate » Austria dezvăluie planurile sale energetice în cadrul președinției UE

Austria dezvăluie planurile sale energetice în cadrul președinției UE

10 iulie 2018
Electricitate
energynomics

Președinția austriacă a UE va încerca să ajungă la un acord cu privire la două acte legislative importante în timpul ședinței de șase luni la conducerea UE – inclusiv noile standarde privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete până în 2030 și o reformă controversată a pieței energiei electrice.

Agendele provizorii pentru reuniunile Consiliului UE din cadrul Președinției Austriei au fost oficial publicate, raportează OPP, un serviciu de monitorizare.

Austria a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la Bulgaria pe 1 iulie. Aceasta înseamnă că Viena va conduce toate reuniunile ministeriale la nivelul UE până când România le va prelua, la rându-I, la 1 ianuarie, potrivit Euractiv.com.

Printre cele mai importante ședințe, OPP a subliniat agendele provizorii pentru reuniunile Consiliului pentru Mediu și Energie, în cadrul căreia miniștrii UE ar trebui să discute – și, eventual, să cadă de acord – asupra a două părți-cheie ale legislației UE.

Consiliul de Mediu din 9 octombrie va aborda standardele de performanță privind emisiile pentru autoturismele și autoutilitarele noi, pentru care se așteaptă ca 28 de miniștri UE să fie de acord, cu o „abordare generală”, după o deliberare publică în care își vor expune opiniile în fața camerelor de luat vederi.

Opiniile ministrului reprezentând Germania – și industria automobilelor din această țară – vor fi supuse unei examinări speciale cu această ocazie. La fel și cele ale reprezentanților din Franța și Italia, celelalte două puteri auto ale Europei.

Miniștrii mediului vor urmări, de asemenea, să adopte concluziile Consiliului legate de pregătirile conferinței COP24 privind clima din Katowice, Polonia și pe cele referitoare la Convenția privind diversitatea biologică, a raportat OPP.

Consiliul Energetic ce va avea loc pe 19 decembrie promite să fie de asemenea interesant, cu o deliberare publică mult așteptată – și un posibil acord – cu privire la noile norme privind piața internă a energiei electrice din UE.

În timp ce este, la prima vedere, tehnică, reforma pieței energiei electrice ar putea schimba jocul pentru sectorul energiei electrice, deoarece sistemul energetic se pregătește să preia cantități din ce în ce mai mari de energie regenerabilă, provenind atât din fermele eoliene mari, cât și dintr-o multitudine de proiecte solare mici, răspândite pe continent.

Austria se află printre liderii energiei verzi din Europa. Ea are un obiectiv de 34% energie regenerabilă în mix până în 2020 și urmărește să de vină 100% independentă energetic până în 2050.

Nu lipsită de controverse, reforma pieței energiei va aborda așa-numitele „mecanisme de capacitate”, care guvernează modul în care statele membre UE acordă ajutor sectorului energetic. Aceasta acoperă aspecte cum ar fi planurile de eliminare a cărbunelui în țări precum Polonia și sprijinul acordat domeniului nuclear în Franța și Belgia. Alături de reforma pieței energiei electrice, miniștrii UE vor dezbate și un regulament privind pregătirea pentru risc în sectorul energiei electrice, noi reguli de funcționare pentru Agenția Europeană pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) și reforma propusă de Comisia Europeană pieței interne a gazelor naturale – un nou set de reguli menite să se opună conductei Nord Stream 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *