Legislaţia în România trebuie clarificată, pentru că în acest moment este interpretabilă şi durează ani de zile până la obţinerea unui aviz de la hoardele de funcţionari din România, a afirmat, miercuri, Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, în cadrul unei conferinţe organizate de InvestEnergy.
„Problema este timpul extrem de mare în care trebuie să obţinem avizele de la hoardele de funcţionari pe care le-am creat în România. Trebuie să tragem un semnal de alarmă. Hidroelectrica s-a confruntat cu situaţia în care proiectele verzi pe care vrem să le facem sunt blocate fix de autorităţile de mediu”, a precizat Badea, potrivit Agerpres.
El a arătat că până şi înlocuirea unui echipament vechi cu unul nou necesită un aviz de mediu, care durează ani de zile.
„Când se schimbă un echipament vechi cu unul nou, trebuie să stăm ani de zile pentru a obţine acel acord de mediu. Ştim doar când începem, nu ştim şi când se termină acest proces de avizare, de exemplu la Bumbeşti am început acum patru ani”, a continuat şeful Hidroelectrica.
În opinia sa, soluţia este o clarificare a legislaţiei, ca să nu mai lase loc interpretărilor din partea anumitor agenţii regionale.
„Sunt micile nimicuri care conduc la situaţii extrem de grave din sistemul energetic. Dacă nu reuşim să clarificăm aceste elemente, dacă nu facem ceva concret, acel 2030 este un orizont extrem de apropiat şi vom avea probleme serioase”, a subliniat Badea.
El a arătat că este nevoie ca autorităţile să-şi stabilească o strategie, pentru ca investitorii să ştie ce au de făcut.
„Cred că este un moment în care trebuie să ne punem picioarele în apă rece, să ne facem o foaie de parcurs, să ştim dacă vrem realist să mai avem capacităţi, dacă vrem să investim în Marea Neagră, trebuie să ne creăm această foaie de parcurs. Nu putem decupla planurile de investiţii ale producătorilor, distribuitorilor, transportatorului, e un moment în care trebuie să mergem coordonat. Dacă nu ne pregătim astăzi, unde vrem să ajungem nu vom ajunge”, a completat el.