Banca Mondială a crescut estimarea de creștere economică anuală pentru România la 4%, arată un raport publicat de instituția financiară. Totuși, analiștii estimează că în următorii doi ani ritmul de creștere economică va încetini la 3,7% (în 2017) și 3,4% (în 2018). Comisia Europeană apreciază că România va crește în acest an cu 4,2%, dar că în 2017 ritmul va fi încetinit, într-adevăr, la 2,7%.
Regional, Europa și Asia Centrală vor crește cumulat cu 1,2% în acest an, dar ritmul se va dubla în 2017 (la 2,5%) și în 2018 va avansa ușor, la 2,8%, arată Banca Mondială.
Ca realizare concretă, Produsul Intern Brut al României estimat pentru primul trimestru din 2016 a fost de peste 150 de miliarde de lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 4,3% față de trimestrul corespunzător din 2015, arată datele provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Per ansamblu, Banca Mondială estimează că avansul economiei mondiale va fi de 2,4% în acest an, în loc de 2,9% cât preconiza în luna ianuarie. Așteptările în scădere intervin pe fondul incapacității economiilor emergente de a susține eliminarea decalajul existent între ele și țările dezvoltate.
Anul trecut, doar 47% dintre cele 114 economii aflate în curs de dezvoltare evaluate de Banca Mondială reuşeau să menţină tendinţa de apropiere de nivelul PIB-ului din SUA, o pondere care este sub nivelul de 50% pentru prima dată după anul 2000, comparativ cu 83% din acelaşi grup de ţări în anul 2007, înainte de criza financiară, raportează analiștii instituției financiare. Durata necesară convergenței economice dintre cele două grupuri de economii s-a mărit de la 42 de ani la aproape 68 de ani, au calculat experții Băncii Mondiale.