Acasă » Interes general » Barometru Frames: 78% dintre antreprenori nu au încredere în planul de susținere a economiei

Barometru Frames: 78% dintre antreprenori nu au încredere în planul de susținere a economiei

28 aprilie 2020
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Aproximativ 78% dintre antreprenorii chestionați de compania de consultanță Frames nu au încredere în planul de susținere a economiei anunțat de autorități.

Motivele aceste percepții țin, în principal, de resursele financiare insuficiente, indicată de 81% dintre cei chestionați și de incapacitatea administrativă (62%).

Întrebați care va fi rolul statului în perioada de după starea de urgență, majoritatea respondenților (71%), l-au clasificat drept unul nesemnificativ, în timp ce numai 15% îl consideră drept important. ,,Absența unor măsuri reale de susținere a mediului de business, dincolo de plățile pentru șomajul tehnic, a afectat în mod semnificativ percepția oamenilor de afaceri în privința rolului autorităților în gestionarea situației economice’’, arată concluziile barometrului Frames.

În afara șomajului tehnic, văzută de 82% dintre antreprenori drept o măsură pozitivă, toate celelalte măsuri guvernamentale au înregistrat percepții negative, de la programul de susținere a amânării plății ratelor la proiectul IMM Invest.

Întrebați când cred că economia va reveni la nivelul dinainte de criză, 58% au indicat intervalul peste 6 luni, 23% au estimat intervalul 3-6 luni și numai 12% au indicat intervalul 1-3 luni.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *