Acasă » Interes general » Macroeconomie » BEI oferă circa 23 milioane de euro pentru eficiență energetică în București

BEI oferă circa 23 milioane de euro pentru eficiență energetică în București

25 iulie 2014
Electricitate
energynomics

Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat 22,47 milioane de euro pentru a finanța faza a doua a programului de renovare de locuințe multifamiliale în Sectorul 1 din București, arată un comunicat de presă al instituției financiare. După ce clădirile sunt renovate, sunt așteptate economiile de energie termică de circa 50%. Aceasta este prima tranșă a unui împrumut de 136,6 milioane de euro de la BEI.

Președintele BEI, Werner Hoyer, a spus: „Fondurile BEI vor contribui la punerea în aplicare a Planului Național De Acțiune Privind Eficiența Energetică al României prin reabilitarea termică a clădirilor multi-etajate. În același timp, împrumutul BEI va ajuta România să își respecte angajamentele în temeiul directivei UE privind performanța energetică a clădirilor. Acest lucru va îmbunătăți mediul în ceea ce privește reducerea emisiilor și a poluării, cu implicatii pozitive pentru nivelul de trai al cetățenilor din București.”

Tranșa de împrumut semnată de Mihai Tănăsescu, vicepreședintele BEI, și Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, va permite municipalității locale să continuie proiectul care în prima fază a fost finanțat de BEI în 2011. Se estimează că economiile de energie rezultate din acest program s-ar putea ridica la 190 de GWh pe an, o dată ce a fost pe deplin implementat, în 2017. În a doua etapă, 19.000 de apartamente vor beneficia de măsuri  și soluții de eficiență energetică.

Costul estimat al proiectului este de 182 milioane de euro. Pentru a sprijini acest proiect important privind eficiența energetică în București, contribuția Băncii UE a fost ridicată la 75% din costul proiectului, în conformitate cu liniile directoare pentru investiții menite să scadă consumul de energie și să atenueze schimbările climatice. Municipalitatea va acoperi restul de 25% din cost.

Până în prezent, Banca UE a oferit 282 milioane de euro ca finanțare de proiecte cu un cost total de 423 milioane de euro, care vizează modernizarea eficienței energetice a clădirilor cu mai multe apartamente în sectoarele 1, 2, 4 și 6 din municipiul București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *