Acasă » Interes general » BERD are o nouă strategie de ţară pentru România; focus pe infrastructură, creşterea productivităţii şi sectorul financiar

BERD are o nouă strategie de ţară pentru România; focus pe infrastructură, creşterea productivităţii şi sectorul financiar

27 aprilie 2020
Interes general
energynomics

Consiliul de Administraţie al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a aprobat, vineri, noua strategie pentru România, care va defini implicarea şi investiţiile băncii în ţară în următorii cinci ani, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare.

Activitatea BERD în România va include măsuri care răspund la criza coronavirus şi susţin eforturile de redresare economică. Astfel, în perioada 2020 – 2025, investiţiile şi politicile BERD vor sprijini: infrastructura durabilă şi dezvoltarea regională; creşterea productivităţii, prin susţinerea companiilor private în expansiune şi îmbunătăţirea abilităţilor forţei de muncă; precum şi intermedierea financiară şi dezvoltarea în continuare a pieţelor de capital.

„BERD este bine poziţionată pentru a susţine modernizarea economiei româneşti, inclusiv pentru a ajuta ţara să depăşească impactul coronavirusului. Vom canaliza investiţiile în zone unde România are nevoie de cel mai mult sprijin: dezvoltarea infrastructurii, în special în regiuni; stimularea productivităţii în sectorul privat şi dezvoltarea în continuare a sectorului financiar şi a pieţelor de capital”, a declarat Mark Davis, care a preluat postul de a preluat rolul de Director Regional BERD pentru România şi Bulgaria la 1 aprilie 2019, conform Agerpres.

BERD este un investitor important în România şi îmbină investiţiile directe cu sprijinul pentru reforme care contribuie la îmbunătăţirea mediului de afaceri din ţară şi la mobilizarea investiţiilor din alte surse. Până în prezent, BERD a investit aproape 8,7 miliarde de euro în economia românească.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *