Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a cumpărat recent 4,99% din acțiunile Bursei de Valori București (BVB) la un preț care evaluează societatea comercială care operează BVB la aproape 241,3 milioane de lei (54,8 milioane de euro), conform economica.net. Achiziția a avut loc în condițiile în care aceasta este centrul pieței de capital din România și cea mai mare bursă din Europa de Sud-Est, informează, miercuri, un comunicat al instituției financiare.
Prin această deținere de acțiuni, BERD susține programul complex al Guvernului României pentru dezvoltarea pieței de capital, care are ca scop îmbunătățirea funcționării pieței, creșterea lichidității acesteia și a disponibilității ofertelor de obligațiuni și acțiuni pe piața locală de capital.
„România și-a stabilit un obiectiv pentru Bursă, acela de a fi clasificată ca piață emergentă — implicit acțiunile românești ar fi incluse în indicele MSCI Emerging Markets, față de includerea actuală în indicele MSCI Frontier Markets. BERD va susține reforma cadrului juridic și de reglementare pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv”, afirmă BERD.
Potrivit prim vicepreședintelui băncii, Phil Bennett, BERD va contribui la dezvoltarea, în continuare, a guvernanței corporative la BVB și la companiile listate pe Bursă.
„Bursa de Valori București își propune să acționeze ca un catalizator în finanțarea economiei țării. În calitate de acționar, BERD va contribui la dezvoltarea, în continuare, a guvernanței corporative la Bursa de Valori București și la companiile listate pe Bursă. Vom munci pentru a defini Bursa de Valori București ca o bursă de referință pentru emitenții și brokerii români, precum și pentru investitorii cu apetit pentru acțiunile românești și alte instrumente financiare”, a spus Bennett, într-o vizită la București.
La rândul său, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, a explicat că obiectivul autorităților române din domeniu este acela ca BVB să devină centrul financiar pentru Europa de Sud-Est, precum și un nou centru de afaceri și inovare.
„Planul nostru este de a construi o piață de capital modernă, performantă, cu Bursa de Valori București în centrul acesteia. Ne dorim ca aceasta să devină centrul financiar pentru Europa de Sud-Est, un nou centru de afaceri și inovare și, astfel, să îmbogățim climatul investițional din regiune. Sunt mândru ca BVB are un nou acționar din lumea financiară, care demonstrează valori esențiale pentru creștere economică și dezvoltare durabilă”, a spus Ludwik Sobolewski.
„Modernizarea și dezvoltarea pieței de capital românești, care a început cu circa un an în urmă, a adus deja rezultate pozitive fără precedent. Pași importanți trebuie făcuți de acum înainte pentru a permite punerea în aplicare a noii arhitecturi a pieței. Suntem încântați să vedem că BERD apreciază această nouă abordare, viziune și leadership și vom continua să muncim din greu pentru a ne atinge obiectivele comune”, a adăugat președintele Consiliului de Administrație al BVB, Lucian Anghel, citat de Agerpres.
Investiția BERD în infrastructura pieței de capital din România este parte a strategiei pe termen lung a băncii de a dezvolta piața de capital locală prin investiții, consultanță tehnică și suport pentru reformă.
În România, banca a subscris recent la ofertele publice inițiale ale Electrica și Romgaz și a participat la toate emisiunile de obligațiuni din ultimii doi ani, în cadrul unui program dedicat. În plus, BERD lucrează cu BVB pentru a îmbunătăți Codul de Guvernanță Corporativă pentru companiile listate.
BVB este listată pe propria piață reglementată din 2010. În septembrie 2014, la BVB erau listate 83 de companii, inclusiv cele mai reprezentative pentru România: OMV Petrom, Romgaz, Fondul Proprietatea, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania, Electrica și Transgaz. Capitalizarea totală a pieței este de circa 30 miliarde de euro.