Acasă » Interes general » BERD înrăutăţeşte prognozele privind evoluţia economică a României în 2020 şi în 2021

BERD înrăutăţeşte prognozele privind evoluţia economică a României în 2020 şi în 2021

1 octombrie 2020
Interes general
energynomics

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2020 şi în 2021, ca rezultat al crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), se arată într-un raport publicat joi de instituţia financiară internaţională.

Conform celor mai recente previziuni ale BERD, economia României ar urma să înregistreze anul acesta o scădere cu 5%, faţă de un declin de 4% previzionat în mai.

Pentru 2021, BERD se aşteaptă la o expansiune cu 3% a PIB-ului României, comparativ cu un avans de 4% previzionat în mai, conform Agerpres.

De asemenea, se va ajunge din nou la nivelul PIB per capita din 2019 în trimestrul doi din 2022, apreciază BERD, care previzionează că în primul semestru din acest an economia României s-a contractat cu 3,9%.

După o creştere robustă de 4,1% în 2019, România se confruntă cu recesiunea în 2020. Canalele cheie de transmisie sunt consumul mai scăzut şi declinul exporturilor. Starea de urgenţă introdusă la mijlocul lunii martie şi măsurile de izolare menite să oprească răspândirea pandemiei de coronavirus (Covid-19) au durat până la mijlocul lunii mai, afectând sever călătoriile, activitatea economică şi încrederea consumatorilor şi a companiilor, se arată în raport.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *