Acasă » Regenerabile » BERD intenționează să co-finanțeze construcția parcurilor fotovoltaice ale CE Oltenia

BERD intenționează să co-finanțeze construcția parcurilor fotovoltaice ale CE Oltenia

28 decembrie 2021
Regenerabile
energynomics

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) intenționează să angajeze un consultant pentru a-i oferi servicii de consultanță tehnică pentru co-finanțarea proiectelor de parcuri fotovoltaice derulate de Complexul Energetic (CE) Oltenia, se arată într-un anunț al băncii, conform e-nergia.ro.

BERD spune că intenționează să acorde opt credite care vor fi direcționate pentru finanțarea construcției a opt parcuri fotovoltaice în regiunea Oltenia din România. Costul total al construcției celor opt parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată totală de 735 MWp, este de 621,4 milioane de euro. Consultantul care va fi angajat de BERD va evalua fiecare dintre cele opt proiecte de parcuri fotovoltaice.

Anunțul BERD poate fi socotit o veste bună pentru planul de restructurare al CE Oltenia, plan care a fost înaintat Comisiei Europene dar încă nu a fost aprobat. Planul prevede reducerea etapizată a capacității de producție de energie electrică din cărbune, în paralel cu construcția de noi grupuri pe gaze (la Ișalnița și Turceni) și de parcuri fotovoltaice pe depozitele de zgură și cenușă.

Pe de altă parte, proiectul parcurilor CE Oltenia a fost trimis de Guvernul României Bruxelles-ului pentru a primi finanțare și din Fondul de Modernizare, un mecanism prin care România poate primi circa 10 miliarde de euro pentru a finanța investiții în sectorul energetic. Proiectul nu a primit încă undă verde pentru finanțare, pentru că planul de restructurare nu fost încă aprobat de Bruxelles, dar, potrivit unor surse apropiate situației, “vești bune ar putea veni în ianuarie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *