BERD discută cu Ministerul Fondurilor Europene și cu Comisia Europeană pentru a crea un nou instrument financiar care va fi implementat prin intermediul băncilor, a declarat Ștefania Racolța-Cruceru, Director asociat, CSEE la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în cadrul conferinței „Digitalizare și eficiență energetică – București” organizată de Energynomics împreună cu Camera de Comerț Italiană pentru România – CCIpR.
Noul produs va fi disponibil până la sfârșitul anului 2026.
Racolța-Cruceru a adăugat că BERD a înregistrat în România „rezultate foarte bune în ultimii ani” în privința investițiilor în economia verde, iar aceste investiții cumulative s-au ridicat la 300-400 milioane de euro. Cea mai mare parte a acestor fonduri a fost accesată de clienți din sector privat, dar și de clienți din sectorul public.
Ea a menționat că BERD are un produs pentru energie verde pentru clienții din România, Bulgaria și Letonia prin care ajută clienții să identifice soluții pentru a-și diminua emisiile de carbon.
DESCARCĂ PREZENTAREA ȘTEFANIEI RACOLȚA-CRUCERU
Actualmente, BERD este activă în 38 de state și se află într-un proces de expansiune, cu focus mai ales pe statele africane. Până în prezent, BERD a acordat finanțări de 58 miliarde de euro în proiecte de sustenabilitate și economie verde.
Conferința „Digitalizare și eficiență energetică – București” a fost organizată de Energynomics împreună cu Camera de Comerț Italiană pentru România – CCIpR, cu sprijinul partenerilor noștri: Bonatti, Datacor, Elektra Renewable Support, Elvo, Enexus Renewable Energy, Generali, HBI Real Estate, Intesa Sanpaolo Bank, Keno Energy, Personnel Select, Polytrade Global, Prime Batteries Technology, Prysmian, Schneider Electric, SolarX Power, UniCredit Bank, VARD, WALDEVAR Energy, WEBUS 4 Energy.