###author###
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă o nouă finanţare, de 15 milioane de euro, Băncii Transilvania pentru continuarea susţinerii creditării întreprinderilor mici şi mijlocii care investesc în proiecte de eficienţă energetică şi energie regenerabilă, cu o valoare de până la 1 milion de euro.
Această tranzacţie face parte din Facilitatea de Finanţare pentru Energie Sustenabilă a IMM-urilor din România (RoSEFF), un instrument cheie al BERD pentru promovarea folosirii mai eficiente a energiei, ca modalitate de reducere a cheltuielilor şi de creştere a competitivităţii IMM-urilor. BERD a acordat până acum 60 milioane de euro mai multor bănci din România, sumă cu aceeaşi destinaţie.
Împrumuturile de eficienţă energetică beneficiază de asistenţă tehnică şi de stimulente financiare asigurate prin finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană.
La semnarea oficială a acestui acord de finanţare, care a avut loc în Bucureşti, Phil Bennett, Prim Vice Preşedintele BERD, a declarat: „Pe măsura ce economia îşi revine, este timpul ca IMM-urile să se concentreze pe modul în care pot deveni mai competitive, să reducă consumul de energie şi costurile aferente. Suntem încântaţi să ne extindem angajamentele în domeniul eficienţei energetice prin acordarea unui nou împrumut către Banca Transilvania. Suntem impresionaţi de rezultatele primului împrumut şi suntem încrezători că banca dispune de un portofoliu semnificativ care să îi permită continuarea finanţărilor în domeniul eficienţei energetice”.
Această facilitate este a doua de acest tip acordată Băncii Transilvania. Un împrumut anterior, de 10 milioane de euro, acordat de către BERD la sfârşitul anului 2012, pentru eficienţa energetică, a fost utilizat integral. Cu ajutorul acestui împrumut, 34 de IMM-uri au investit în îmbunătăţirea eficienţei energetice.
În urma acestor investiţii s-a obţinut o reducere a consumului de energie care depăşeşte echivalentul consumului pe timp de un an al tuturor gospodăriilor din Bucureşti. Investiţiile au generat, de asemenea, scăderea emisiilor de carbon cu aproximativ 890.000 de tone, reprezentând echivalentul emisiilor a 280.000 de maşini pe parcursul unui an.
Directorul General al Băncii Transilvania, Ömer Tetik, a declarat: „Acordul semnat astăzi cu BERD aduce numeroase beneficii: în primul rând pentru mediu, prin reducerea emisiilor de gaze poluante, apoi pentru economie, prin îmbunătăţirea competitivităţii industriale, cât şi pentru clienţii noştri care, prin investiţiile efectuate, beneficiază de economii tangibile, fie prin facturi mai mici la energie, dacă ne referim la eficienţa energetică, fie ca venituri din surse regenerabile şi, nu în ultimul rând, pentru Banca Transilvania, care este astfel în măsură să ofere în continuare sprijin financiar pentru proiecte de investiţii profitabile şi viabile din punct de vedere tehnic”.
Banca Transilvania este a treia bancă din România în funcţie de active. BERD deţine aproape 15% din capitalul băncii, fiind cel mai mare acţionar al BT.
BERD este cel mai mare investitor instituţional din România. Până în prezent, BERD a investit peste 6,9 miliarde de euro în 366 de proiecte din toată ţara. În plus, a mai mobilizat fonduri din alte surse de finanţare pentru aceste proiecte, în valoare de peste 14 miliarde de euro.