Bogdan Tudorache
Franklin Templeton celebrează, în data de 29 septembrie, 10 ani de la preluarea managementului Fondului Proprietatea (FP), în calitate de manager de fond și administrator unic. Această decadă marchează o perioadă de progres și realizări semnificative pentru Fond și companiile din portofoliul său, care au făcut pași majori către optimizarea operațiunilor și implementarea corectă a guvernanței corporative, având ca rezultat performanță financiară și profitabilitate îmbunătățite, a anunțat Fondul, care s-a remarcat pe lista celor mai importanți promotori ai guvernanței corporative și privatizării companiilor de stat din România.
„Suntem mândri de progresul imens al Fondului sub îndrumarea Franklin Templeton ca manager de fond, cu angajamentul său de a crea valoare pentru acționarii FP. Pe parcursul ultimilor 10 ani, echipa Franklin Templeton dedicată activităților FP a dat dovadă de forță morală și reziliență ridicate pentru a livra rezultate deosebite, în condiții foarte dificile uneori. În centrul acestui progres s-a aflat performanța companiilor din portofoliu, care au beneficiat enorm de pe urma eforturilor noastre de a susține implementarea guvernanței corporative pentru a le debloca potențialul complet. De asemenea, privim cu mândrie în urma unei decade în care am contribuit la includerea României pe harta unui număr cât mai ridicat de investitori, datorită roadshow-urilor și întâlnirilor regulate cu varii părți. Credem cu tărie că succesul Fondului va continua să se reflecte în mod pozitiv asupra atractivității României ca destinație de investiții atât pentru investitorii locali, cât și pentru cei internaționali, în anii următori”, spune Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited și Manager de portfoliu al Fondului Proprietatea.
Realizări la aniversarea celor 10 ani
Sub managementul Franklin Templeton, Fondul Proprietatea a ajutat la definirea rolului și drepturilor acționarilor minoritari, fiind un exemplu ilustrativ al acționarului minoritar vocal și activist în companiile de stat. Fondul a militat constant pentru guvernanță corporativă, transparență și management profesionist în companiile de stat și a jucat un rol esențial în evitarea sau revenirea asupra unor decizii dăunătoare luate de directoratul sau acționariatul majoritar al acestor companii. Hidroelectrica ilustrează cel mai bine contribuția Fondului la revenirea și dezvoltarea spectaculoasă a unei companii de stat din portofoliu din strâmtoarea insolvenței.
Alte realizări ale Fondului de când Franklin Templeton a preluat managementul său în 2010 includ:
- S-a listat pe două piețe de capital: în 2011 la Bursa de Valori de la București (BVB), aducând un salt de lichiditate pe piața locală și în 2015 la Bursa de Valori de la Londra (LSE);
- A contribuit semnificativ la includerea României pe radarul investitorilor internaționali și a atras o arie largă de investitori instituționali, care ulterior au investit nu doar în Fond și în companiile sale de portofoliu, ci și în alți emitenți atractivi din România;
- A inițiat pentru prima dată în România acțiuni corporative precum programe de răscumpărare și oferte publice, contribuind la schimbări care au făcut mediul de reglementare mai prietenos cu investitorii;
- A avut rezultate notabile în ceea ce privește crearea de valoare semnificativă pentru acționarii Fondului:
- o prețul acțiunilor a ajuns la un maxim istoric de 1.38 RON/ acțiune în data de 14 februarie 2020, cu mult peste valoarea de 1.00 RON/ acțiune, aceasta fiind valoarea nominală a acțiunii la momentul înființării Fondului, pe baza unei performanțe continue în ultimii 10 ani;
- randamentul total al prețului acțiunilor de la momentul listării Fondului la BVB a fost de 283,99% la 31 August 2020;
- randamentul total al distribuțiilor Fondului în ultimii 10 ani a gravitat constant în jurul procentului de 10%;
- randamentul total în ultimele 12 luni a atins 14%, peste indecșii de referință locali;
- performanța cumulată a valorii activului net (VAN) a crescut la 31,23% în 2019 și la un total de 128,70% de la finalul anului 2010, până la 31 august 2020;
- valoarea totală a dividendelor și returnărilor de capital distribuite a depășit 6,7 miliarde RON;
- discountul mediu anual față de VAN per acțiune a scăzut la 22,95% în primele 8 luni ale anului 2020, comparativ cu valoarea de 55,67% înregistrată în 2011;
- a finalizat zece programe de răscumpărare, iar în prezent derulează al unsprezecelea program, răscumpărând un total de 7,16 miliarde de acțiuni proprii.
- Acționarii Fondului au reînnoit mandatul Franklin Templeton în mod repetat, cel mai recent în aprilie 2020, ceea ce dovedește încrederea lor continuă în managerul de fond.