[one_half]„Biomasă, Biogaz & Cogenerare România 2014”, prima conferinţă naţională consacrată energiei produse din biomasă sau în centrale de cogenerare, organizată de GOVNET Conferences, va avea loc joi, 8 Mai 2014, începând cu ora 9 a.m. la Hotelul InterContinental din Bucureşti.
Pe fondul avântului instalaţiilor eoliene şi solare (la finele anului trecut capacitatea totală instalată în parcuri eoliene era de aproximativ 2.500 MW, respectiv 1.150 MW în cele solare), este nevoie de capacităţi de echilibrare a sistemului. Biomasa este o soluţie în acest sens, fiind nu doar regenerabilă, ci şi accesibilă, potenţialul mare neexploatat provenind în mare parte din terenurile agricole disponibile.
După o creştere de circa 140% în 2013 din punct de vedere al capacităţii instalate, proiectele pe biomasă şi derivați ai acesteia, cum este biogazul, inclusiv cele care funcţionează în cogenerare, au ajuns la 65 MW, rămânând singurele neafectate de modificările recente ale schemei de sprijin prin certificate verzi.
Astfel, energia electrică generată din biomasă este răsplătită cu câte două certificate verzi pentru fiecare MWh produs şi livrat, pentru o perioadă de 15 ani. Dacă biomasa provine din culturi energetice (răpiță, soia, floarea soarelui, chiar şi porumb), se mai adaugă câte un certificat verde pentru fiecare MWh, la fel şi pentru energia electrică produsă în centrale de cogenerare pe biomasă calificate că fiind de înaltă eficiență.
Evenimentul vine în sprijinul dezvoltării acestui sector, devenind un punct de întâlnire pentru toţi factorii implicaţi: Departamentul Energiei, ANRE,[/one_half][one_half_last]Ministerul Agriculturii; reprezentanţi ai comunităţilor locale – Asociaţia Municipiilor din România; producători şi traderi de biomasă, dezvoltatori şi operatori de centrale pe biomasă, biogaz sau de cogenerare, producători de echipamente şi soluţii tehnologice, traderi de energie, experţi din zonele financiară şi juridică, mari proprietari de ferme agricole, precum şi companii ce administrează depozite de deşeuri sau gropi de gunoi – deşeuri din care se extrage biogazul ulterior procesului de fermentare anaerobă.
Conferinţa oferă o platformă dinamică de discuţii, întâlniri, networking direct şi dezbateri interactive care vizează oportunităţile pe care această nişă a sectorului energiei verzi le oferă, provocările, actualitatea acestei pieţe, susţinând astfel progresul industriei – cei doar 65 MW instalaţi conduc la ideea unui potenţial foarte mare, mai ales în condiţiile în care se aşteaptă anunţarea tarifului fix de către ANRE.
###details###
[/one_half_last]