Acasă » Interes general » Birol, IEA: Viitorul energiei regenerabile în Polonia pare incert

Birol, IEA: Viitorul energiei regenerabile în Polonia pare incert

30 ianuarie 2017
Interes general
energynomics

Noua strategie energetică a Poloniei ar trebui să o îndrepte către un sistem energetic mai curat, în același timp punând accentul pe consolidarea securității energetice, conform ultimului raport de țară al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA). Viitoarea strategie energetică este de natură să acorde prioritate securității energetice pe termen lung, punând un accent puternic pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și pe poluarea aerului, creșterea eficienței energetice și decarbonizarea sistemului de transport.

Noua strategie energetică va necesita investiții semnificative pentru a reduce ponderea centralelor electrice mari consumatoare de cărbune și creșterea ponderii energiei cu emisii reduse de carbon, inclusiv energia nucleară și sursele regenerabile de energie, a declarat Dr. Fatih Birol, directorul executiv al IEA , la lansarea raportului pentru Polonia (Energy Policies of IEA Countries: Poland 2016 Review).

Birol a remarcat, de asemenea, că Polonia investește în capacitatea de energie nucleară, în scopul de a consolida independența energetică, securitatea aprovizionării și de a reduce emisiile de GES. Raportul IEA subliniază necesitatea de a dezvolta o forță de muncă calificată, dar și mecanismele de finanțare a construcției și exploatării noilor centrale nucleare, cât mai curând posibil.

Raportul constată că, în conformitate cu politica guvernamentală, cărbunele va rămâne piatra de temelie a sistemului energetic al Poloniei pe termen lung. Sectorul minier este o sursă majoră de locuri de muncă, iar politicile care afectează acest sector au un impact social și regional mare. Birol a mai spus că noua strategie energetică trebuie să determine rolul pe termen lung al cărbunelui în economie.

Arderea cărbunelui rămâne cea mai mare sursă de emisii de gaze cu efect de seră și a poluării aerului la nivel local în Polonia. Multe dintre centralele sale electrice pe bază de cărbune sunt vechi și ineficiente: înlocuirea acestora cu uzine care dispun de cele mai noi tehnologii reprezintă o provocare economică pentru acest sector, dar, în același timp, oferă o oportunitate de reducere a emisiilor de GES. Utilizarea cărbunelui în încălzirea locuințelor, împreună cu arderea deșeurilor, reprezintă o sursă majoră de poluare a aerului la nivel local, iar „guvernul trebuie să se asigure că și gospodăriile mai puțin bogate sunt capabile să treacă la soluții mai curate, cum ar fi gazele naturale sau la încălzirea centralizată urbană, unde aceasta este disponibilă”.

Birol a subliniat, deasemenea, că modificările recente ale reglementărilor referitoare la energia verde au dus la reduceri ale mecanismelor de sprijin pentru regenerabile, fapt care a creat incertitudine și a avut implicații negative pentru încrederea investitorilor.

„Viitorul energiei regenerabile în Polonia pare incert”, a adaugat Birol. Pe de altă parte, el a salutat decizia țării de a urmări energia nucleară ca mijloc de reducere a emisiilor și de a consolida securitatea energetică subliniind în același timp importanța de a face tehnologia corectă și alegerea partenerului în timp util.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *