Compania Black Sea Oil and Gas SRL, deţinută de Carlyle, cel mai mare fond de private equity din lume, care a anunţat recent o importantă descoperire de gaze naturale în Marea Neagră, va construi o staţie de tratare a gazelor în localitatea Corbu din judeţul Constanţa.
„Black Sea Oil and Gas SRL anunţă publicul interesat asupra disponibilităţii proiectului de plan şi definitivării raportului de mediu pentru PUZ-Construcţie Staţie de Tratare a Gazelor – Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia, propus a fi amplasat în judeţul Constanţa, Comuna Corbu, sat Corbu, extravilan (…) şi organizarea dezbaterii publice a acestuia în ziua de 2 mai 2017, începând cu ora 12.00, la Sala de Şedinţă a Căminului Cultural al Comunei Corbu”, conform unui document postat pe site-ul companiei.
Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a anunţat luna trecută că a descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar investițiile până la începerea producției, în anul 2019, ar putea ajunge la 500 de milioane de dolari.
„În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obține aprobarea la sfârșitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcții estimate să dureze doi ani, punerea în producție a zăcămintelor se va realiza în anul 2019”, a declarat Mark Beacom, directorul general al companiei, citat de economica.net.
El spunea că decizia finală de investiție în cele două perimetre ar putea fi luată în anul 2017, iar anunţul privind construirea acestei staţii este un semn că exploatarea gazelor ar fi viabilă din punct de vedere comercial.
BSOG are concesionate două perimetre petrolifere pe platforma continentală românească a Mării Negre, respectiv perimetrele Midia și Pelican, pe care le şi operează. Concesiunea a fost preluată de la Sterling Resources, pentru 42,5 milioane de dolari, anul trecut.
BSOG este controlată de gigantul american Carlyle Group, cel mai mare fond de private equity din lume, cu un portofoliu de active de aproape 200 de milioane de dolari. Carlyle a ajuns să deţină 36 de companii în România, potrivit unei evaluări făcute luna trecută de către Ziarul Financiar.