Consumul urcă economia cu șase procente în trimestul secund, iar rata inflației începe să crească, se arată într-un comunciat al Băncii Naționale a României.
Rata anuală a inflației a scăzut în luna septembrie 2016 la -0,6 la sută, ușor sub nivelul prognozat, după ce în luna august ajunsese la -0,2 la sută, se arată în comunciat.
”În absența efectelor tranzitorii ale tăierii cotei standard a TVA, rata anuală a inflației ar fi atins în septembrie 2016 nivelul de 0,8 la sută. Rata medie anuală a inflației a crescut în septembrie 2016 la 1,7 la sută (de la 2,0 la sută în iunie 2016), iar cea calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a urcat la -1,3 la sută (de la -1,7 la sută în iunie 2016).
”Creșterea economică a accelerat în trimestrul II până la 6 la sută, pe seama consumului final al gospodăriilor populației, dar și a formării brute de capital fix. Exportul net și-a majorat însă contribuția negativă la dinamica anuală a PIB. Cele mai recente date statistice arată încetinirea dinamicii comerțului cu amănuntul în primele luni ale trimestrului III, dar și accelerarea creșterii producției industriale, în special datorită ramurii prelucrătoare. Totodată, adâncirea deficitului de cont curent s-a temperat, ca urmare a amplificării intrărilor de fonduri europene”, spun oficialii BNR.
”Riscurile și incertitudinile asociate perspectivei inflației provin atât din mediul intern, cât și din cel extern. Pe plan intern, acestea au ca principală sursă configurația bugetului pentru anul 2017. Riscurile induse de mediul extern sunt generate, în principal, de incertitudinile persistente legate de creșterea economică globală și de redresarea economică a zonei euro, în contextul trenării revigorării economiilor emergente majore, al problemelor din sistemul bancar european și al rezultatului referendumului din Marea Britanie.”
Totodată, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an.