Relevanța Consiliului Concurenței pentru sectorul energetic crește cu fiecare an, cu fiecare nou pas către liberalizarea completă a prețurilor la electricitate și gaze naturale. Am aflat de la președintele Bogdan Chirițoiu care sunt principalele preocupări ale Consiliului și care sunt sectoarele fierbinți din perspectiva concurenței.
Stimate domnule Bogdan Chirițoiu, în ce fel se modifică activitatea Consiliului în această perioadă pentru a răspunde noii conjuncturi din piața energetică?
Energia este o prioritate pentru noi, având în vedere că pe măsură ce avansează procesul de liberalizare, piața ia locul reglementării. Ca urmare, nouă ne revine rolul de a ne asigura că industriile nou liberalizate se adaptează regulilor de piață și aplică în mod corect principiile concurenței.
Consiliul Concurenței utilizează toate instrumentele de care dispune, atât investigative, cât și prospective, în încercarea de a fi mereu în temă cu dezvoltarea continuă a sectorului energetic. Am finalizat sau avem în desfășurare investigații sectoriale prin intermediul cărora strângem date și informații pentru a înțelege mai bine funcționarea acestei industrii. Pe baza acestora, emitem recomandări către factorii de decizie (guvern, Parlament, Autoritatea de Reglementare în Energie) pentru a îmbunătăți cadrul legislativ, regulile pieței. În cazurile în care descoperim indicii de încălcare a legii concurenței, declanșăm investigații.
În această privință, am finalizat în ultimii ani mai multe astfel de investigații și avem în derulare alte câteva. În domeniul carburanților am avut două investigații care s-au încheiat cu sancțiuni semnificative, iar în zona energiei electrice am finalizat cazul Hidroelectrica, care acum este în instanță, dar avem în desfășurare investigații și în zona serviciilor conexe distribuției de energie și gaze naturale.
De asemenea, suntem activi și în ceea ce privește investigațiile sectoriale. Am finalizat relativ recent o investigație privind sectorul energiei electrice în urma căreia am făcut o serie de recomandări pentru îmbunătățirea concurenței în acest sector. Avem în derulare o investigație sectorială privind gazele naturale, ale cărei rezultate le vom face publice la începutul anului următor.
În domeniul carburanților auto, anul acesta am declanșat o investigație sectorială, pornind de la rigiditatea observată a prețurilor la comercializarea cu amănuntul a carburanților în România. Acest fenomen a fost constatat în urma comparării evoluției prețurilor practicate în România cu media prețurilor la nivel european, dar și din felul în care au evoluat prețurile interne raportat la modificările cotațiilor internaționale la produsele petroliere.
De altfel, acesta este domeniul în care derulăm cele mai multe analize. Am instrumentat și am sancționat două cazuri de înțelegeri de tip cartel pe piața carburanților: șase companii petroliere au fost sancționate cu peste 200 milioane euro și am câștigat procesele cu acestea, iar în al doilea caz, trei companii din domeniul comercializării en gros de carburanți au fost amendate cu aproximativ 3,7 milioane euro.
Am elaborat recomandări pentru stimularea concurenței pe piața carburanților, principalii beneficiari fiind consumatorii finali. Una din propunerile noastre este eliminarea barierelor la intrarea pe piața carburanților, respectiv simplificarea procedurilor de înființare a stațiilor de distribuție. În acest fel, ar crește presiunea concurențială asupra companiilor active pe această piață.
În perioada următoare intenționăm să realizăm un comparator al prețurilor pentru carburanți, instrument asemănător celui lansat cu succes pentru produse alimentare, în urmă cu un an. Guvernul a făcut primul pas și a aprobat memorandumul privind crearea acestui sistem de monitorizare a prețurilor pentru carburanți. Sperăm ca această platformă să conducă la transparentizarea pieței pentru consumatori, astfel încât aceștia să poată alege carburanții auto cu cel mai bun raport preț/calitate.
Care sunt cele mai importante investigații în desfășurare pe sectorul energetic pe care credeți că le veți finaliza până în primăvara anului 2018?
Am amintit deja de investigația sectorială în domeniul gazelor naturale. La sfârșitul acestui an și la începutul anului următor vom finaliza două investigații privind posibile trucări ale unor licitații organizate de companii din domeniul gazelor și energiei electrice.
Una din ele se referă la licitații organizate de SNTGN TRANSGAZ SA pentru atribuirea unor contracte de construcții și reabilitare de conducte pentru transportul gazelor naturale. Informațiile care au stat la baza declanșării investigației au fost furnizate de DIICOT.
Cea de a doua investigație se referă la o posibilă trucarea a licitațiilor pentru atribuirea contractelor de furnizare a contoarelor electrice și echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice.
Ne puteți dezvălui două-trei constatări relevante în urma analizelor deja efectuate?
Cele pe care le-am enumerat sunt investigații încă în derulare și, ca urmare, nu putem dezvălui informații despre cazuri. Pot să vă spun, însă, că în urma investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă al CEZ Distribuție (CEZD), care s-a soluționat prin angajamente asumate de CEZD, au fost adoptate o serie de măsuri care să conducă la îmbunătățirea relației directe cu furnizorii de energie electrică. Măsurile adoptate presupun informarea furnizorului cu privire la acțiunile operatorului de distribuție în legătură cu clienții din portofoliul acestuia (în special în cazurile când furnizorul și operatorul de distribuție nu sunt parte din același grup), acțiuni ce au influență directă asupra activității desfășurate de furnizori pe segmentul concurențial al pieței de energie electrică.
În ultimul an, Consiliul a efectuat o serie de inspecții la companiile de distribuție a energiei electrice, suspectând posibile abuzuri de poziție dominantă. Ce ați descoperit în urma acestor inspecții?
Au fost efectuate inspecții la E-Distribuție Muntenia (fostă Enel Distribuție Muntenia) și la sediile a patru companii care proiectează și execută instalații de racordare la rețeaua electrică. În acest caz suspectăm că E-Distribuție Muntenia ar discrimina unele companii prestatoare de servicii conexe prin selectarea unor operatori pe alte criterii decât cele prevăzute de legislația în vigoare. În acest fel, ar putea fi afectați și consumatorii prin influențarea de către EDM a soluțiilor tehnice propuse utilizatorilor, a duratei și a costurilor de racordare la rețeaua de energie electrică, precum și a opțiunii utilizatorilor de a alege prestatorii de servicii conexe. În prima parte a anului viitor cred că vom finaliza această investigație.
De asemenea, am derulat inspecții în cadrul mai multor investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al Gaz Sud SA pe piața serviciilor conexe, respectiv avizare tehnică a proiectelor, recepție și punere în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale. Un caz similar în care s-au efectuat inspecții este cel al posibilului abuz de poziție dominantă al Distrigaz Sud Rețele SRL.
O altă investigație declanșată în acest an este cea referitoare la o posibilă înțelegere anticoncurențială între SC Megaconstruct SRL, SC Mega Conect SRL și SC Instalații Montaj Tehnologic SRL pentru stabilirea tarifelor de execuție a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale și împărțirea clienților.
O serie de decizii strategice ale Guvernului României cu privire la sectorul energetic (minerit, regenerabile, gaze naturale) au nevoie de sprijinul sau beneficiază de suportul tehnic al Consiliului pentru a obține avize din partea Comisiei Europene. Care sunt dosarele în lucru din acest punct de vedere și cu ce perspective?
Rolul Consiliului Concurenței în domeniul ajutorului de stat este deosebit de important, fiind atât punctul de contact al României cu Comisia Europeană, în acest domeniu, cât și consultantul autorităților române în implementarea politicilor publice. Astfel, după ce autoritățile publice își stabilesc obiectivele pe care intenționează să le atingă, Consiliul Concurenței participă activ pentru definirea măsurilor necesare atingerii acestor obiective, cu respectarea reglementărilor și a jurisprudenței comunitare.
Un caz care are un impact social foarte mare, aflat în atenția noastră, este cel al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), companie în dificultate, care a primit ajutor de stat pentru salvare, dar nu a putut asigura contribuția proprie de 50% și nici nu a restituit ajutorul de care a beneficiat.
În această situație, în urma consultărilor cu Comisia Europeană, a fost elaborată o nouă strategie de reorganizare a companiei astfel încât să poată fi salvată partea viabilă, având în vedere și faptul că aceasta este amplasată într-o zonă monoindustrială, cu mari probleme sociale.
Strategia prevede divizarea CEH pe structura minerit/energie și înființarea a două societăți, una având ca obiect principal de activitate extracția huilei, iar cea de a doua, producerea energiei electrice și termice, activele energetice viabile urmând a fi scoase la vânzare. În prezent strategia este analizată, mai ales pentru identificarea grupurilor energetice care ar putea accesa ajutor de tip SIEG.
În paralel, a fost obținut acordul Comisiei Europene pentru un ajutor de stat destinat acoperirii costurilor măsurilor sociale și de ecologizare, precum și pierderilor generate de producția de cărbune, pentru minele Lonea și Lupeni, care vor fi închise în anii următori.
De asemenea, un caz aflat în atenția noastră este cel al Companiei Naționale a Uraniului (CNU), care până la sfârșitul anului 2015 și-a asigurat veniturile, în principal, din contractele cu SN Nuclearelectrica (SNN), furnizând materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării centralei de la Cernavodă.
Având în vedere costurile de producție ridicate ale CNU, eliminarea subvențiilor, prețul scăzut al octoxidului/dioxidului de uraniu de pe piața internațională și rezilierea de către SNN a contractului cu CNU de achiziționare a dioxidului de uraniu, compania este în dificultate.
În acest context, guvernul a autorizat Ministerul Energiei să acorde CNU un ajutor pentru salvare sub forma unui împrumut pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susținere a activităților CNU pentru o perioadă de 6 luni și pentru a acorda timpul necesar pentru elaborarea și lansarea unui plan de restructurare a activității economice și financiare. Noi am acordat consultanță și am sprijinit guvernul, astfel că măsura de sprijin a fost autorizată de Comisia Europeană.
Ulterior, a fost elaborat un plan de restructurare a companiei pentru restabilirea viabilității companiei pe termen lung, acesta fiind notificat Comisiei Europene în iunie 2017. În prezent, CNU și Ministerul Energiei lucrează la o nouă abordare în ceea ce privește măsurile de restructurare a CNU, beneficiind și de asistența de specialitate în domeniul ajutorului de stat din partea Consiliului Concurenței.
_____________________________________________
Interviul a apărut iniţial în numărul din decembrie 2017 al energynomics.ro Magazine.
Dacă vrei să primești prin curier acest număr (decembrie 2017), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.