Acasă » Interes general » Bogdan Chirițoiu, nou vicepreşedinte al Consiliului de Administrație al ACER

Bogdan Chirițoiu, nou vicepreşedinte al Consiliului de Administrație al ACER

energynomics

Preşedintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a fost ales în funcția de vicepreşedinte al Consiliului de Administrație al Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER).

Mandatul este pentru o perioadă de doi ani şi începe în luna ianuarie.

„Colegii din Consiliul de Administrație au avut încredere şi m-au ales ca vicepreşedinte, luând în considerare experiența, pe care am dobândit-o ca preşedinte al autorității de concurență din România, în monitorizarea şi investigarea pieței de energie, zone în care ACER îşi intensifică implicarea. Agenția are un rol important şi în creştere în ceea ce priveşte buna funcționare a pieței europene de energie, într-un context marcat, pe de-o parte de criza energetică declanşată de războiul din Ucraina şi, pe de altă parte, de transformările profunde aduse de tehnologiile de producere a energiei din surse regenerabile”, a declarat, pentru Agerpres, Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenței.

La începutul lunii decembrie 2023, mandatul preşedintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în Consiliul de Administrație al ACER a fost reînnoit pentru încă patru ani, candidatura sa fiind propusă de România şi susținută de alte opt state membre. El sublinia atunci că în perioada următoare agenția trebuie să se concentreze pe implementarea regulamentului de protecție a Uniunii Europene împotriva manipulării pieței angro de energie, cu focus pe sprijinirea agențiilor naționale în activitatea de investigații şi pe facilitarea tranzacțiilor transfrontaliere.

„Vom depune în continuare eforturi pentru buna funcționare şi integrare a pieței interne de energie electrice, pentru că generează prețuri bune, securizează aprovizionarea cu energie şi ajută la realizarea tranziției verzi. De asemenea, trebuie să rămânem pregătiți pentru noi sarcini legate de consolidarea pieței europene de energie. Reamintesc că ACER a primit recent sarcina de a calcula prețul gazului peste care este declanşat mecanismul de intervenție al Uniunii Europene. Sunt sigur că vor urma şi alte sarcini care vor deveni prioritare, iar în paralel cu acestea menționez şi o prioritate personală şi anume dezvoltarea relațiilor cu autoritățile de reglementate din Republica Moldova şi Ucraina încă din perioada negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Întrucât România are experiența recentă de aderare la blocul comunitar, cred că, împreună cu ceilalți colegi, putem să sfătuim țările candidate în acest proces”, spunea Chirițoiu.

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) este o instituție europeană care contribuie la garantarea bunei funcționări a pieței europene unice a gazului şi electricității. Agenția sprijină autoritățile naționale de reglementare în îndeplinirea funcției de reglementare la nivel european şi, dacă este cazul, coordonează activitatea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *