Piața serviciilor energetice evoluează într-o tendință ascendentă în ultimii ani, a declarat pentru energynomics.ro, Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL și reprezentant al Grupului Bosch în România.
”Noi avem o creștere cu două cifre pentru produsele de termotehnică sau microsisteme, soluții, și, respectiv servicii conexe și ne așteptăm ca și 2018 să urmeze același ritm”, spune Boldijar, anunțând rezultatele anului 2017.
”Pe termo avem o prezență foarte puternică, în creștere deja, atât pe centralele murale, cât și pe cele comerciale, încălzitoarele cu apă, cât și pe cazanele industriale. Observăm o creștere foarte mare pe zona de cazane industriale și comereciale, având în vedere faptul că România este într-o etapă de reindustrializare, pe de o parte apar unități noi productive care au nevoie de abur tehnologic și de apă caldă, dar și de cele care se retehnologizează și schimbă practic vechea tehnologie cu una mult mai performantă și mai economică”, spune Boldijar.
Directorul Bosch susține că există soluții chiar și în cazul în care sistemul de termoficare oferit de Elcen-Radet intră în faliment.
El a mai spus că grupul va continua investițiile anului precedent, când volumul injecției de capital în România a depășit 100 de milioane de euro.
O creștere în cifră dublă
Vânzările totale nete ale grupului în România au crescut cu 57 de procente în 2017, la 4,2 miliarde de lei (931 milioane de euro). ”Probabil că în acest an vom depăși 1 miliard de euro”, spune Boldijar.
Investițiile s-au cifrat la peste 453 milioane de lei (aproximativ 100 milioane de euro) anul trecut, când grupul a extins absolut toate operațiunile din România și a decis să deschidă noi fabrici și noi centre de suport și servicii.
„În primele trei luni, Bosch a reușit să obțină, din nou, o creștere semnificativă, cu două cifre, a vânzărilor”, a declarat Boldijar.
Numărul angajaților Bosch din România a ajuns la aproximativ 6.500, la 31 decembrie 2017, reprezentând o creștere anuală de 36 de procente. Este de așteptat ca acest număr să crească în 2018, mai ales în locaţiile din Cluj, Blaj și Timișoara, ”probabil în același ritm”, a declarat Boldijar pentru energynomics.ro.
Bosch a investit în 2017 în special în dezvoltarea unităţilor de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj. Fabrica de componente auto electronice din Cluj și-a mărit capacitatea de producție și portofoliul de produse. În această unitate de producție, Bosch fabrică, din 2014, printre altele, unități de control electronice pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple şi asistenţă la condus, dar și sisteme electronice pentru siguranță. În octombrie 2017, Bosch a inaugurat un Centru de Training în cadrul fabricii, dedicat pregătirii elevilor în sistemul de învăţământ dual, dar și dezvoltării profesionale continue a angajaților săi. Investiția în noua clădire, cu o suprafață de 4.400 de metri pătrați și cu săli de instruire moderne, se ridică la aproximativ șase milioane de euro.
Mai mult, unitatea de producție din Blaj a înregistrat o dezvoltare semnificativă a producției pe parcursul anului 2017, mai ales în sectorul de activitate Soluții de mobilitate. Datorită cererii mari, compania și-a mărit capacitatea de producție pentru componente auto de înaltă calitate, precum senzori de oxigen și componente pentru controlul transmisiei și se pregătește să adăuge noi produse în portofoliul său în 2018, cum ar fi senzori pentru emisiile de oxizi de azot. Din 2007, fabrica produce, de asemenea, componente pentru sectorul Tehnologie industrială și va continua să își consolideze poziția prin obținerea de noi proiecte în acest domeniu. Bosch a început anul acesta construcția unei noi clădiri de birouri în cadrul fabricii, aceasta urmând să fie inaugurată în 2019.
În plus, ca parte a angajamentului său față de România, Bosch a decis să își extindă activitățile de producție şi pentru sectorul Bunuri de larg consum. BSH Electrocasnice a achiziționat recent un teren de 40 de hectare pentru construirea unei fabrici de mașini de spălat în Simeria. În următorii ani, compania va investi aproximativ 110 milioane de euro în acest proiect. BSH va demara anul acesta construcția unei hale de producție, precum și a unui centru logistic și a unei clădiri de birouri. BSH Electrocasnice plănuiește să înceapă producția de mașini de spălat în Simeria în 2020. Din 2022, noua fabrică va avea o capacitate anuală de producție de peste un milion de mașini de spălat destinate pieței europene.
Dezvoltare puternică a activităților de cercetare și dezvoltare în România
Bosch și-a extins permanent activitățile de cercetare și dezvoltare în România începând cu 2013 și a demarat construcția propriului Centru de Inginerie la Cluj-Napoca. Compania va investi aproximativ 25 milioane de euro în acest proiect. Noua clădire, care va avea o suprafață de aproximativ 17.000 de metri pătrați, va concentra, din 2019, activitățile desfășurate anterior în mai multe locații din Cluj. În prezent, aproximativ 400 de angajați își desfășoară activitatea în sediile Centrului de Inginerie din Cluj-Napoca. Centrul de R&D din Cluj dezvoltă produse de ultimă generaţie în ariile software, hardware și mecanică, precum și ingineria calităţii şi a fiabilităţii. Inginerii din cadrul Bosch lucrează la soluții și tehnologii cum ar fi conducerea conectată, electrificată și autonomă.
Anul 2017 a adus o creștere importantă pentru Bosch Service Solutions din Timișoara, care oferă servicii de externalizare a proceselor de afaceri în 20 de limbi. Compania îşi consolidează poziția pe piața locală prin relocarea operațiunilor într-o clădire nouă de birouri în iulie 2018, unde Bosch a închiriat patru etaje cu o suprafață totală de 7.300 de metri pătrați și plănuieşte extinderea suprafeței închiriate în următorii ani.
În cadrul sectorului Soluții de mobilitate, divizia Automotive Aftermarket s-a aliniat creșterii pieței în 2017. Având noi parteneri, Bosch a crescut rețeaua din România la peste 350 de service-uri auto. De asemenea, sectorul Tehnologie pentru construcţii şi energie a înregistrat o creștere pe parcursul ultimului an. Divizia Termotehnică din cadrul Bosch a continuat creșterea vânzărilor în 2017, înregistrând un succes deosebit mai ales cu centralele termice în condensare.