România este extrem de atractivă pentru investitori, în această perioadă. ”Anul 2030 va însemna dublarea, dacă nu, triplarea capacității eoliene existente, și asta se poate face doar cu fonduri, pe de o parte, cu legislație și, desigur cu accesul la echipamente și forța de muncă”, a afirmat Adrian Borotea, vicepreședinte RWEA, în cadrul Energy Strategy Summit.
El susține că există firme mari care vor dezvolta fabrici de componente de stocare în România și este posibil ca și alte componente să fie dezvoltate aici. RWEA a purtat discuții cu marii producători de oțel din România, pentru a-i stimula să deschidă unități de producție pentru turnurile eoliene, dar și cu producătorii internaționali de turbine, precum Nordex, Vestas sau Siemens, care s-au arătat interesați de România.
”Am avut discuții cu producători de turbine…când au aflat că e vorba de multe mii de MW deja au devenit interesați. Mi-au destăinuit faptul că își doresc de mult să se relocheze în Europa, în Uniunea Europeană, și România poate fi una dintre opțiuni. Ambiția este să aducem și acești producători de turbine la noi, iar aici să fie un pol de unde pot exporta și în alte țări din Uniunea Europeană, sigur, cu activitățile indirecte care incumbă din această venire, respectiv producția pe orizontală și oameni calificați…Am încercat în cea mai mare măsură să construim cu echipamente și resurse locale, cu oameni de aici, și doar când nu existau am apelat la importuri și aducerea unor echipe din străinătate. Odată cu noile fonduri, e un mare avânt și o mare încurajare pentru firmele românești”, a adăugat Adrian Borotea.
Energy Strategy Summit 2022 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul partenerilor săi: ABB, BCR, CE Oltenia, Chimcomplex, Eaton, Electrica Furnizare, Electroalfa, EnergoBit, Enevo Group, European Energy, Eximbank, EY, Franklin Templeton, Horváth, ING, Hidroelectrica, Marsh, MET Energy România, Nuclearelectrica, BCR Pensii, Photomate, Powertis, Renomia Gallagher, Schneider Electric, Transelectrica, Volt, wpd.