Bosch, furnizorul de tehnologie și servicii, își continuă ascensiunea printr-o achiziție strategică. Pentru sectorul de activitate Tehnologie pentru construcții și energie, Grupul Bosch intenționează să preia divizia globală cu sisteme HVAC pentru clădiri rezidențiale și comerciale mici de la Johnson Controls. Ca parte a acestei tranzacții, Bosch intenționează, de asemenea, să achiziționeze 100 de procente din societatea mixtă Johnson Controls – Hitachi Air Conditioning (JCH), inclusiv participația de 40 de procente a companiei Hitachi. Acționarii Bosch şi consiliul de supraveghere au aprobat deja tranzacția, iar acordurile obligatorii privind achizițiile au fost semnate astăzi de părțile implicate. Acum, achiziția este supusă aprobărilor autorităților antitrust. Prețul pentru afacerile achiziționate este de 8 miliarde de dolari (7,4 miliarde de euro) și se preconizează că achiziția va fi încheiată în aproximativ 12 luni.
„Fiind vorba despre cea mai mare achiziție din istoria Bosch, aceasta reprezintă o etapă importantă în implementarea sistematică a strategiei noastre pentru 2030. Continuăm în mod dinamic cu dezvoltarea puternică a Bosch și prin această achiziție vom atinge o poziție de lider la nivel global pe piața promițătoare a sistemelor HVAC”, a declarat Stefan Hartung, președintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH. „În plus, făcând acest pas, ne vom consolida prezența în S.U.A. și Asia și vom asigura un echilibru mai bun între sectoarele noastre de activitate. Și asta face parte din strategia noastră. În acest fel, vom deschide noi oportunități de creștere și vom asigura un fundament mai ferm pentru companie în ansamblu.”
Împreună cu JCH, afacerile pe care Bosch intenționează să le achiziționeze au generat o cifră de vânzări totală de aproximativ 4 miliarde de euro în 2023 și angajează aproximativ 12.000 de persoane la nivel mondial. Tranzacția include 16 fabrici și 12 locații de inginerie în peste 30 de țări. Portofoliul de produse acoperă întregul spectru de sisteme HVAC pentru clădiri rezidențiale și comerciale mici și include mărci cunoscute precum York și Coleman în S.U.A. și Hitachi în Asia, pentru care Bosch va primi o licență pe termen lung.
Christian Fischer, vicepreședintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH, care este responsabil pentru inițiativele strategice de creștere ale Grupului Bosch și, prin urmare, pentru această achiziție planificată, a adăugat: „Cu această achiziție, Bosch își va accelera creșterea și aproape că își va dubla veniturile din vânzări pe piața HVAC, ajungând la aproximativ 9 miliarde de euro. Împreună cu viitorii noștri colegi, dorim să profităm de oportunitățile uriașe oferite de piață pentru creșterea în continuare a acestei noi divizii.” Compania preconizează că piața globală HVAC va crește cu 40 de procente până în 2030, având în vedere progresul tehnologic, lupta împotriva schimbărilor climatice și noile reglementări. „Afacerile achiziționate vor deveni parte a activității de bază Bosch, iar de acest lucru vor beneficia clienții, partenerii de instalații și angajații”, a adăugat Fischer. „Am demonstrat de mai multe ori în trecut că putem integra cu succes mărcile, le putem duce mai departe prin investiții și le putem consolida.”
Bosch intenționează să integreze afacerile achiziționate în Grupul Bosch Home Comfort. Cei 14.600 de angajați ai grupului existent Bosch Home Comfort au generat vânzări de aproximativ 5 miliarde de euro în anul 2023. Grupul Home Comfort este poziționat excelent pe segmentele majore ale pieței de încălzire, ale pieței pompelor de căldură și ale pieței de soluții hibride cu pompe de căldură, care includ o pompă de căldură și o centrală termică pe combustibili fosili, pentru sarcini de vârf. În urma tranzacției, noua unitate va avea o forță de muncă de peste 26.000 de angajați și va putea beneficia considerabil de economii de scară și de un portofoliu complementar pentru interfața dintre încălzire și răcire.
Jan Brockmann, președintele Grupului Bosch Home Comfort, a declarat: „Cu tehnologia noastră de încălzire de succes în Europa, avem deja o echipă puternică și o bază solidă. Acum este momentul potrivit pentru un pas îndrăzneț către o prezență globală, având în vedere că cererea de soluții de aer condiționat crește foarte rapid.”
”În S.U.A., de exemplu, Bosch se așteaptă să înregistreze o creștere de peste 50 de procente până la sfârșitul deceniului și, de asemenea, în Europa, este prognozată o creștere puternică, de aproximativ 30 de procente până în 2030. Împreună, vom putea construi pe baza unor mărci puternice, bine-cunoscute. Așteptăm cu nerăbdare oportunitatea de a putea modela viitorul Grupului Bosch Home Comfort alături de viitorii noștri colegi și cu ajutorul inovațiilor și ideilor lor”, a adăugat Brockmann.