România a fost anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de petrol, cu 3,6 milioane de tone, în scădere cu 2% față de anul anterior, potrivit unui raport realizat de compania britanică BP la nivel mondial.
Principalul producător din UE a fost Marea Britanie, cu 50,8 milioane de tone, în creștere cu 9%, urmată de Danemarca, cu 5,7 milioane de tone (în scădere cu 15,9%), și de Italia, cu 4,7 milioane de tone (în creștere cu 12,9%).
La nivel mondial, anul trecut s-au extras 4,474 miliarde de tone de petrol, în plus cu 2,2% față de anul precedent, potrivit Agerpres.
Cel mai mare producător de petrol din lume rămân Statele Unite ale Americii, cu o producție de 669,4 milioane de tone, cu 16,6% mai mult față de anul 2017. Pe locul doi este situată Arabia Saudită, cu 587,3 milioane de tone, în plus cu 3,4%, iar pe locul trei se află Federația Rusă, cu 563,3 milioane de tone, în creștere cu 1,6%.
În ceea ce privește rezervele dovedite de petrol, România este pe locul doi în UE, cu 600 de milioane de barili pe zi (aproximativ 100 de milioane de tone), devansând Danemarca și fiind la egalitate cu Italia.