Acasă » Regenerabile » Brașovul beneficiază de un parc solar de 75 mil. lei, Synergy Construct îl va termina în aprilie

Brașovul beneficiază de un parc solar de 75 mil. lei, Synergy Construct îl va termina în aprilie

20 decembrie 2023
Large scale
energynomics

Orașul Brașov beneficiază de un nou parc fotovoltaic de 20 MW, o investiție de 75 milioane lei, contractul fiind deja semnat de primarul Allen Coliban săptămâna trecută. Synergy Construct are la dispoziție 4 luni pentru executarea lucrărilor, semnalează Transilvania Business.

Primarul Allen Coliban a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că a semnat contractul pentru realizarea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 20 de hectare.

Energia generată de noua investiție va asigura 90% din consumul public de energie electrică. Este vorba despre necesarul asigurat pentru funcționarea instituții de învățământ, clădiri publice, iluminat public, instituții de cultură, baze sportive, inclusiv producerea de zăpadă artificială în Poiana Brașov.

„Am făcut pași importanți în a transforma orașul nostru într-unul prietenos cu mediul, iar în ultimii ani am reușit să demarăm și să implementăm o serie de proiecte pentru ca Brașovul să devină un oraș sustenabil. În 2021 ne-am asumat o țintă ambițioasă: până în 2030, să reducem emisiile de dioxid de carbon cu 55%, iar până în 2050 să atingem neutralitatea climatică. Cu siguranță suntem pe drumul cel bun”, a declarat primarul Allen Coliban.

Parcul fotovoltaic va fi amplasat în cartierul Stupini, iar sistemul va avea o putere electrică instalată de 20 MW.

Valoarea contractului este de 75 de milioane de lei (75.167.795,98 lei fără TVA), o parte din fonduri fiind asigurate prin finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Lucrările vor fi realizate de Synergy Construct – în calitate de lider, Else Enerji Anonim Sirketi – terț, Graphein Topo – subcontractant; ZOORK – subcontractant; Eds Electric SRL – subcontractant. Durata de implementare a investiției este de 120 de zile, din care 30 de zile etapa de proiectare și 90 de zile execuția lucrărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *