Bursa Română de Mărfuri (BRM), își exprimă „consternarea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, în Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților”, se arată într-un comunicat al instituției remis energynomics.ro.
În data de 16 mai 2017, Comisia „a adoptat această modificare la presiunea președintelui său, Iulian Iancu, fără ca subiectul să se afle pe ordinea de zi a acestei ședinte și împotriva opiniilor negative primite de la Guvern, ANRE, Consiliul Concurenței și instituțiile europene”, susțin reprezentanții BRM. ”Prin acest amendament, practic, naționalizează serviciile oferite de organizația noastră, într-un profund dispreț față de legislația europeană și națională pe baza căreia compania noastră a fost licențiată”, au explicat oficialii BRM.
Astfel, ”BRM face un apel public la Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea pentru implicarea domniei sale în rezolvarea acestei situații și respingerea acestei tentative de naționalizare care aruncă România în perioada comunistă”, se arată în comunicat.
Totodată BRM informează participanții la piață că va lua toate măsurile legale care se impun pentru a-și apăra drepturile ce îi revin conform legislaţiei naționale și europene în vigoare și va continua să acționeze pentru ”realizarea obiectivului țării noastre de a deveni un hub regional de gaz natural”.
BRM își exprimă profunda dezaprobare a modului în care Președintele Comisiei de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților tratează capitalul privat românesc care derulează o activitate legală, pentru dezvoltarea căreia ”a investit până în prezent mai multe milioane de lei, activitate ce este apreciată de către participanții la piață”. Potrivit reprezentanților BRM, ”aceștia au tranzacționat, în condiții de transparență, nediscriminare și integritate, un volum de peste 40 TWh în ultimii doi ani, iar la nivelul lunii aprilie a atins un procent de peste 30% din consumul național”.