Bogdan Tudorache
Deși noul instrument lansat de Bursa Română de Mărfuri (BRM) nu acoperă toate tipurile de derivative ale unei piețe mature cu tranzacții anonime, el vine în întâmpinarea cererii de lichiditate din piață, precum și a necesității de a avea un preț de referință pe termen lung în ringul gazului, spune Septimiu Stoica, președintele al AGA, BRM.
Bursa gazelor a lansat începând cu luna iulie serviciul de contraparte centrală pentru tranzacțiile la termen pe o săptămână și o lună, iar din septembrie vor fi incluse la compensare și scadențe mai lungi, urmând ca până la finalul anului să se constituie un fond de clearing suplimentar.
”Sperăm că va asigura lichiditatea, e momentul adevărului. E cea mai mare provocare pentru o bursă, când lansează un segment de piață nou, să aibă lichiditatea necesară”, a spus Stoica. ”Pentru producători ar trebui să fie perfect”, a adăugat el, răspunzând unei întrebări a energynomics.ro.
Investitorii sunt invitați să semneze noile contracte pentru noul segment de piață în următoarea lună – deja există doi traderi care s-au raliat sistemului.
În fapt, noile instrumente lansate vin ca o soluție intermediară înainte de semnarea unui contract cu o contraparte centrală occidentală (sursele energynomics.ro spun că din Austria, după ce au fost abandonate negocierile cu Ungaria), cu care BRM este în negocieri de ceva vreme. Noile soluții oferă jocuri semi-garantate de BRM, care asigură și funcția de contraparte centrală – astfel încât garanția unui contract este acoperită cu 15-20% din valoare, față de 100% anterior – ceea ce permite și tranzacții în marjă. În plus, jucătorul poate să opteze, înainte de scadență, pentru ieșirea din contract.
Fondul de garantare este alimentat de BRM cu 1,5 milioane de euro, sumă care poate acoperi eventuale variații de prețuri (în caz de nevoie, mai întâi se intră în marjă, apoi în fondul de garantare). BRM a avut deja întâlniri cu actorii pieței, care s-au arătat interesați de un astfel de instrument și se speră ca 8-10 actori importanți ai pieței să semneze contracte pentru noile instrumente în următoarea lună. ”Astfel se reduce efortul financiar al participanților la piață (garanția scade de la 100% la 15-20%), iar contractele forward echivalează cu contracte futures”, susține Gabriel Purice, președinte și director general al BRM.
În cazul în care OPCOM va reuși să se desprindă de Transelectrica și să asigure servicii profesionale de clearing și BRM se va ralia acestuia, însă e greu de crezut că se va reuși privatizarea OPCOM într-un orizont de timp scurt, a mai declarat Purice, pentru energynomics.ro.