Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat manualul procedurii de rezervare a capacității pe segmentul dintre România și Ungaria a viitoarei conducte BRUA, potrivit unui comunicat al autorității.
„ANRE a adoptat astăzi, în ședință extraordinară, Decizia nr. 1123/28.07.2017 de aprobare a Manualului procedurii de sezon deschis angajant (open season sau rezervare de capacitate — n.r.) ce urmează a fi derulat în comun de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ‘Transgaz’ — S.A. Mediaș și ‘Földgázszállító Zártkörűen Működő Részvénytársaság’ — FGSZ Ltd., în vederea alocării de capacitate incrementală la punctul de interconectare a Sistemului național de transport al gazelor naturale din România cu sistemul de transport al gazelor naturale din Ungaria de la Csanádpalota”, se arată în comunicatul ANRE.
Inițial, acest manual trebuia să includă și procedura de open-season pe tronsonul Ungaria-Austria. Însă, la cererea părții ungare, Transgaz a solicitat la rândul său către ANRE să avizeze doar procedura pentru tronsonul România-Ungaria.
Joi, Emil Calotă, vicepreședintele ANRE, se declara optimist cu privire la finalizarea proiectului. „Noi avem cadrul de licitare a capacității de transport pentru tot tronsonul România-Ungaria-Austria. Acum e pasul întâi, în care vedem cum își exprimă interesul părțile interesate pe relația România-Ungaria și eu sunt convins că va urma în 2018 și componenta Ungaria-Austria”, a spus Calotă, în conferinţa de presă în care energynomics.ro a lansat raportul oficial al Energy Strategy Summit 2017.
Oficialul ANRE a precizat că termenul limită pentru demararea licitației este 31 iulie.
„Evident că sunt multe speculații. Noi am încercat, din discuțiile pe care le-am avut atât cu operatorul nostru de transport, Transgaz, dar mai ales cu nivelurile responsabile pe alte domenii din statul român, să nu dăm niciun fel de conotații, altele decât tehnice, comerciale. Suntem în situația în care, în acest moment, avem deadline ca pe 31 iulie să fie demarată procedura de licitare a capacității de transport a conductei BRUA, dar numai pe tronsonul România-Ungaria, și nu așa cum fusese aprobat de către noi în 26 mai și de către partea maghiară în 23 mai și de partea austriacă la sfârșitul lunii mai, pe relația România-Ungaria-Austria. Lucrul acesta a fost rezultat în urma unei scrisori pe care operatorul de transport maghiar l-a transmis spre informare atât părții române, cât și părții austriece și Comisiei Europene ca rezultat al unei analize de eficiență economică a investiției pe care Transgazul maghiar trebuia să o facă în calitate de contributor la proiectul BRUA. Pentru moment, au spus că investiția nu are suficientă eficiență economică dar, pentru a nu compromite proiectul, să demarăm licitarea de capacitate, astfel încât proiectul să nu iasă din timing-ul pe care l-a primit ca aprobare de proiect de interes comun de la Comisia Europeană și, în același timp, părțile interesate să utilizeze conducta, să nu-și piardă interesul”, a explicat Emil Calotă.