Bulgaria a demarat miercuri lucrările de construcție la interconectorul de gaze cu Serbia, o conductă care va permite livrările de gaze non-ruseşti spre Serbia şi va consolida securitatea aprovizionării cu gaze în Europa de Sud-Est, tansmite Reuters.
După ce Rusia a redus livrările de gaze spre Europa, ca urmare a războiului din Ucraina, țările europene au început să caute furnizori alternativi şi să coopereze mai activ în domeniul energetic.
Interconectorul de gaze cu o lungime de 170 de kilometri va face legătura între oraşul bulgar Novi Iskar şi oraşul Niş din Serbia, urmând a deveni operațional la finele acestui an, a declarat miercuri ministrul bulgar al Energiei, Rossen Hristov, potrivit Agerpres.
Bulgaria, care avea în vedere acest proiect încă din 2012, intenționează să finalizeze secțiunea de 62 de kilometri de pe teritoriul său încă din luna octombrie. Serbia, care a început lucrările la secțiunea de pe teritoriul său încă din luna februarie a anului trecut, intenționează şi ea să finalizeze lucrările până la toamnă, susțin oficialii.
„Acest proiect oferă noi oportunități regiunii pentru o diversificare şi securitate reală a aprovizionării”, a declarat preşedintele Bulgariei, Rumen Radev la ceremonia de inaugurare a lucrărilor, la care a participat şi preşedintele Serbiei, Alexander Vucic.
„Vom dobândi un acces extins la piețele europene. Serbia va dobândi acces la noi surse de gaze, care vor veni prin coridorul sudic al gazelor şi terminalele de gaze lichefiate din Marea Egee”, a declarat Alexander Vucic.
În prezent, singura conductă de gaze între cele două țări transportă gaze naturale ruseşti care ajung în Turcia via TurkStream şi de aici mai departe în Bulgaria şi Serbia.
Noul interconector de gaze, un proiect finanțat parțial de Uniunea Europeană, va oferi Serbiei acces la livrări de gaze non-ruseşti. În plus, interconectorul va permite livrarea gazelor în ambele direcții, ceea ce înseamnă diversificarea rutelor care leagă Bulgaria de rețeaua de gaze europeană.