Acasă » Petrol și Gaze » Bulgaria ar putea beneficia de pe urma înțelegerii UE-Gazprom

Bulgaria ar putea beneficia de pe urma înțelegerii UE-Gazprom

21 aprilie 2017
Consumatori
energynomics

Bulgaria ar putea câștiga de pe urma unei înțelegeri anti-trust dintre Comisia Europeană și gigantul rus Gazprom, dar experții se tem că această țară ar putea să nu profite din plin de pe urma acestei tranzacții. „Pentru prima dată, Gazprom a recunoscut că societatea a încălcat normele UE privind re-exportarea de gaze dintr-un stat membru în altul”, a declarat Martin Vladimirov, analist la Centrul pentru Studierea Democrației, pentru BIRN.

El a subliniat că potențialul unei bune soluționări este „fără precedent”, dar a adăugat, asemenea unui grup de experți, că, pe fondul influenței covârșitoare a Rusiei asupra sectorului energetic al Bulgariei, există temeri că prevederile nu ar putea fi implementate corect.

După ce unele țări din Europa Centrală și de Est s-au plâns ani de zile că plătesc prețuri mai mari pentru gaze decât cele din Europa de Vest, un acord provizoriu anunțat luna trecută va permite Bruxelles-ului să creeze o piață de gaze mai competitivă în Europa Centrală și de Est.

Bruxelles-ul a lansat o anchetă în 2012 ca urmare a verificării birourilor Gazprom cu un an înainte și a înaintat acuzații împotriva companiei rusești în 2015.

În timp ce neagă acuzațiile și în încercarea de a evita să plătească o amendă mare, compania rusă a venit cu o serie de sugestii pentru a contracara acuzațiile, inclusiv promisiuni de reducere a restricțiilor privind vânzările de gaze dintre statele membre ale UE, dar și prețuri ale gazelor mai bune, în termeni mai buni.

„Gazprom este binevenit să-și vândă gazul în Europa, dar trebuie să respecte regulile UE, inclusiv regulile noastre de concurență”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență, la Bruxelles.

Confruntându-se cu o concurență acerbă la domiciliu și în străinătate și o scădere drastică a prețurilor petrolului la nivel mondial, Gazprom, care furnizează aproximativ o treime din gazul UE, pare a fi dornic să facă unele concesii.

În timp ce consumul de gaz din Europa a scăzut în ultimul deceniu de la 489 miliarde de metri cubi în 2006 la 397 miliarde în 2015, Uniunea Europeană este încă o piață-cheie pentru compania rusă.

În plus, mai multe țări încearcă să se diversifice prin utilizarea surselor regenerabile de energie.

Bulgaria, cel mai sărac stat membru al UE, depinde în mare măsură de energia rusească. Gazprom este singurul furnizor de gaze naturale pentru țară, care a consumat 2,9 miliarde de metri cubi în 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *