Acasă » Petrol și Gaze » Bulrom Gas va deschide 10 benzinării sub brandul OCTANO

Bulrom Gas va deschide 10 benzinării sub brandul OCTANO

16 martie 2016
Consumatori
energynomics

Bulrom Gas, un distribuitor important de GPL (gaz petrolier lichefiat), intenționează să deschidă anul acesta zece benzinării sub brandul OCTANO, scrie ZF.ro.

„În cursul anului 2016 vom lansa primele noastre staţii de alimentare full-service sub un nou brand, OCTANO. Am achiziţionat deja terenurile pentru primele amplasamente, iar formalităţile necesare în vederea construirii acestora sunt deja foarte avansate, până la sfârşitul anului în curs mizând pe deschiderea a 10 staţii OCTANO“, spune Dan Coflea, director comercial în cadrul Bulrom Gas.

Potrivit acestuia, staţiile vor permite alimentarea cu toate tipurile de carburanţi şi vor avea şi o zonă generoasă de servicii non-oil. Alături de dezvoltarea stațiilor OCTANO, Bulrom Gas aproape a finalizat extinderea capacității de stocare a depozitului de carburant pe care îl are la Ploiești, și are în plan realizarea a unei unități de înmagazinare separate.

Inițiativa lansării de benzinării a apărut pe agenda Bulrom Gas din 2014. Planul inițial privea inaugurarea a cinci stații până la finalul anului 2015, amplasate în comune mari, nu pe drumuri naționale sau în orașe, unde marile companii dețin supremația.

Distribuitorul de GPL, cu active evaluate la peste 35 de milioane de euro, a realizat anul trecut afaceri de 95 de milioane de euro, cu 8% mai puțin decât în 2014, o diminuare cauzată de scăderile prețurilor de vânzare pentru acest tip de carburant. Bulrom Gas deține 80 de stații de GPL, trei depozite, trei centre în care se realizează amestecul și o flotă proprie de transport al carburantului.

Sectorul distribuției de carburanți din România este estimat la mai bine de 10 miliarde de dolari. Principalele companii active pe acest segment sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil și MOL, dar există o sumedenie de companii care și-au făcut recent intrarea pe piața locală și sunt in dezvoltare: SOCAR, NIS (sub organizarea Gazprom Neft), Nobel Oil ori Țiriac Energy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *