Acasă » Electricitate » Burduja: Proiectele nucleare, în general, necesită o compensare a riscului

Burduja: Proiectele nucleare, în general, necesită o compensare a riscului

9 aprilie 2024
Electricitate
energynomics

Sectorul nuclear trebuie finanțat, iar proiectele nucleare necesită, în general, o compensare a riscului tipic pentru astfel de proiecte, fie prin garanții de stat, fie prin împrumuturi la dobânzi competitive din partea băncilor de import-export, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la finalul unei întâlniri cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IEA), Mariano Grossi.

„Am discutat şi despre provocările sectorului. Pe de o parte, faptul că România salută schimbarea conversației globale despre energie nucleară. Dacă acum câțiva ani lumea era încă sceptică în ceea ce priveşte energia nucleară, astăzi constatăm o renaştere a sectorului energiei nucleare, în contextul în care concluzia este extrem de clară: fără energie nucleară, fără triplarea energiei nucleare, aşa cum a existat un angajament la COP 28 în Dubai, nu putem vorbi de emisii zero în orizontul 2050. Asta este o dimensiune. Şi a 2-a dimensiune foarte importantă şi de interes pentru România este cea a finanțării. Sectorul nuclear trebuie finanțat, proiectele nucleare sunt proiecte care, în general, necesită o compensare a riscului tipic pentru proiectele nucleare, fie prin garanții de stat, fie prin împrumuturi la dobânzi competitive din partea băncilor de import-export şi ne dorim, pe viitor, şi din partea băncilor de dezvoltare, instituțiile financiare internaționale care încă au anumite reticențe în a finanța proiectele nucleare”, a spus Burduja, citat de Agerpres.

El a subliniat că IEA are rol atât în zona de neprolieferare cât şi în zona de asistență tehnică şi că discuțiile au mai vizat reactoarele nucleare de la Cernavodă, dar şi proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni.

„Domnul director general Grossi conduce Agenția Internațională pentru Energia Atomică. Aşa cum ştiți, este o instituție cu îndelungată tradiție la nivel global. Are originile într-un discurs celebru din 1953, s-a numit „Atom pentru pace” şi în 1957 s-a născut Agenția Internațională pentru Energia Atomică. Ea are un rol atât în zona de neproliferare, cât şi în zona de asistență tehnică pentru țările care fie nu au un program nuclear, fie au un program nuclear şi doresc să-l dezvolte, aşa cum este cazul României. Am abordat mai multe subiecte, bineînțeles reactoarele de mari dimensiuni, retehnologizarea Unității 1, unde agenția deja ne-a acordat un sprijin, o asistență tehnică, proiectul Unităților 3 şi 4 de la Cernavodă şi domnul director general Grossi va fi mâine într-o vizită de lucru la Cernavodă şi, bineînțeles, proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni”, a mai afirmat ministrul Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *