ButanGas, parte din Veroniki Holding, a anunţat că a înregistrat un avans de 14% al afacerilor anul trecut, până la 40 milioane de euro.
Compania a anunţat că se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea ButanGas SpA, societate fondată de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan la Roma, în 13 decembrie 1948. ButanGas Spa este în prezent unul din principalii actori de pe piaţa italiană de GPL şi face parte din Veroniki Holding, grup condus de preşedintele Daniela Veronica Guşă de Drăgan, conform News.ro.
Compania ButanGas România, cu sediul la Bucureşti deţine patru filiale şi două fabrici. Compania ButanGas România, aflată pe piaţa românească din 1996, a deschis în urmă cu opt ani la Conteşti, judeţul Dâmboviţa, o fabrică cu o capacitate de depozitare de 4.050 metri cubi. ButanGas România are în prezent in jur de 200 de angajaţi.
Grupul Veroniki Holding, prezent în România şi în Italia, îşi coordonează propriile subsidiare din domeniul GPL din Grecia (PetroGaz), Germania (Drachen-Propangas) Polonia (DragonGaz), Austria (PropanGas) şi Serbia (ButanGas International). În Grecia este organizat de asemenea transportul GPL pe mare prin intermediul unei flote de nave pentru transport gaze, gestionate de două societăţi navale ce aparţin grupului, Mare Vera şi Veronaus.
Veroniki Holding investeşte în piaţa energiilor din surse regenerabile prin societăţile Romconstruct Top şi Veroniki Energy. Acest angajament a implicat o investiţie de aproximativ 40 de milioane de euro, efectuată în România pentru realizarea unui parc eolian de 25 MW în apropierea oraşului Constanţa, pe malul Mării Negre.
Veroniki Holding şi-a consolidat prezenţa şi în domeniul imobiliar unde, prin intermediul companiilor Veroniki Real Estate din România, Italia şi Spania şi a altor companii din Franţa şi Grecia, gestionează imobile proprietatea sa exclusivă, închiriind spaţii de birouri şi imobile rezidenţiale. Grupul acţionează în România şi în domeniul medical, prin intermediul societăţii Veroniki Life International. Veroniki Holding are activităţi şi în domeniul producţiei de ambalaje din r-PET pentru industria alimentară prin intermediul societăţii Veroniki Ecogrup care activează într-o fabrică de 5.200 mp inaugurată în luna septembrie 2017 la Conteşti, în apropierea Capitalei.