”În domeniul tehnic nu este suficientă doar partea de educație formală. În meseriile tehnice este nevoie de stagiatură, este nevoie de experiență practică”, susține Cristian Pîrvulescu, CEO Enevo Group. Dacă acum 30 de ani stagiatura avea loc în cadrul programelor de pregătire școlară, ea a ajuns acum să fie o zonă de acțiune în care se implică doar firmele private, a mai spus el, în cadrul unei conferințe ONLINE organizate de Energynomics.
Enevo Group este o companie tânără, înființată în urmă cu șase ani. Una dintre primele măsuri a fost atragerea de tineri din Universitatea Politehnica în cadrul organizației. ”A trebuit să vedem cum să luăm un om educat, cu diplomă, și cum îl transformăm în inginer”, spune el. ”A trebuit să închidem cercul dintre universitate și industrie, iar primul nostru proiect major s-a desfășurat în echipe cu o medie de vârstă foarte mică”, amintește Pîrvulescu.
”Ne bazăm foarte mult pe echipe interdisciplinare care să integreze un junior, un senior și un intern. În fiecare an, cu excepția anului 2020, am coordonat programe de internship, iar majoritatea celor care au trecut prin ele sunt acum juniori sau seniori în cadrul echipei noastre”.
Programele nu sunt, însă, lipsite de costuri.
”Piața trebuie să înțeleagă o realitate: în domeniul nostru, în care nu răsar centrale electrice și nici linii electrice și stații în fiecare zi, proiectele au fost din ce în ce mai puține. Ceea ce înseamnă o presiune foarte mare pe bugete și pe industrie. Înseamnă presiune pe piața muncii și, în special, pe specialiști, care migrează, fiindcă nu mai au ce face, în lipsa proiectelor, sau îmbătrânesc. Și asta duce la un decalaj și la o lipsă de continuitate agresivă și extremă în ceea ce privește transferul informațiilor între generații. Am văzut acest decalaj peste tot”, a adăugat el.
”Avem o oportunitate, însă: nu mai trebuie să vorbim doar despre piața din România, pentru că ne autolimităm. Trebuie să avem în vedere piața europeană și globală. Firma pe care am construit-o desfășoară 80% din activitate pentru export.”
În același timp, România are nevoie de oameni de încredere, de specialiști la nivel local. “Lipsa specialiștilor în infrastructuri critice nu mai este doar o chestiune de business și a pieței muncii, ci devine o chestiune securitară. În momentul în care nu mai știm să operăm infrastructura și avem probleme în a atrage și a construi echipe capabile să opereze și să facă mentenanță în industrie, totul se transformă într-o chestiune de securitate, care trebuie dezbătută foarte profund”, consideră Cristian Pîrvulescu.
Conferința „Resurse umane – abordarea 360°” a fost organizată de Energynomics pentru a încuraja schimbul de idei între specialiștii în resurse umane din industria energetică. Am prezentat și inițiativa Energynomics Learning Center menită să ofere celor interesați informații despre cursurile de pregătire și specializare pe care le au la dispoziție. S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 120 de persoane. Înregistrarea este disponibilă AICI.