Acasă » Petrol și Gaze » Căprău: Nu există un răspuns unic referitor la carburanţii viitorului; industria este într-o dilemă privind investiţiile

Căprău: Nu există un răspuns unic referitor la carburanţii viitorului; industria este într-o dilemă privind investiţiile

6 decembrie 2019
Consumatori
energynomics

Industria petrolieră se află într-o dilemă, întrucât nu există o predictibilitate cu privire la combustibilul viitorului şi este greu să ia decizia de a investi într-o soluţie sau alta, a declarat, marţi, Radu Căprău, directorul diviziei Downstream Oil din cadrul OMV Petrom, citat de Agerpres.

El a arătat că, în acest moment, consumul de diesel are un uşor trend de creştere, cel al benzinei – un uşor trend de scădere, în timp ce utilizarea kerosenului, carburantul pentru aviaţie, este pe o pantă ascendentă, cu o contribuţie crescută la nivelul emisiilor.

„Trendul de scădere al consumului îl vom vedea încet-încet la toţi carburanţii, pentru că motoarele devin mai eficiente. Majoritatea producătorilor se concentrează pe zona de eficienţă, de consum scăzut al motoarelor”, consideră el.

Căprău a arătat că maşinile electrice sunt o alternativă pentru autoturismele mici, însă preţul lor este acum destul de ridicat.

„Subvenţia nu este suficientă, iar, din analiza obiceiurilor de consum, clienţii îşi doresc o autonomie semnificativă pentru transport, ceea ce în momentul de faţă nu avem pentru soluţia electrică. În momentul de faţă, maşina electrică nu este singura maşină a familiei, ci a doua”, a precizat reprezentantul OMV Petrom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *