Acasă » Termo » Cărbunele devine „neasigurabil”: Firmele de asigurare refuză să semneze noi contracte

Cărbunele devine „neasigurabil”: Firmele de asigurare refuză să semneze noi contracte

3 decembrie 2019
Minerit
energynomics

Numărul asiguratorilor care își retrag acoperirea pentru proiectele de cărbune s-a dublat în acest an, când chiar și americanii au început să renunțe la asigurarea proiectelor carbiniere, pentru prima dată în istorie. Astfel, casa Lloyd din Londra și asiguratorii din Asia rămân soluții de ”ultimă instanță” pentru industria cărbunelui, potrivit unui nou raport.

Raportul, care evaluează cele mai mari 35 de firme de asigurare din lume prin prisma contractelor lor cu companiile din domeniul combustibililor fosili, susține că industria cărbunelui- cel mai mare contribuabil unic la schimbările climatice – „este pe cale să devină neasigurată” și astfel majoritatea proiectelor pe cărbune nu mai pot fi finanțate, construite sau operate, potrivit The Guardian.

Zece firme au renunțat anul acesta la asigurarea companiilor care construiesc sau operează centrale electrice de cărbune în 2019, ducând totalul global la 17 mari companii de asigurare ”verzi”, a declarat campania Unfriend Coal, care include 13 grupuri de mediu precum Greenpeace, ClientEarth și Urgewald, un ONG german.

Cel puțin 35 de asiguratori cu active ce însumează 8,9 miliarde de dolari, echivalentul a 37% din activele globale ale industriei de asigurări, au început să renunțe la acoperirea și investițiile proprii în cărbune. În urmă cu un an, 19 asigurători care dețineau active de peste 6 miliarde de dolari au renunțat la combustibilii fosili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *