Producătorii de autoturisme sunt pregătiți să contribuie financiar la un program de retragere a mașinilor poluante, a declarat ministrul francez al finanțelor, Bruno Le Maire, după reuniunea directorilor Renault, PSA Group și ai altor producători.
Guvernul vrea, deasemenea, ca și anumite mașini mai noi second-hand să fie eligibile pentru stimulentele finanțate de industrie, împreună cu vehicule electrice și hibride, a spus Le Maire, adăugând că o decizie finală va fi luată până la sfârșitul lunii noiembrie, potrivit Reuters .
În schimb, guvernul ar fi de acord să-și extindă propriile subvenții de reînnoire a parcului auto, aplicate în prezent vehiculelor diesel mai vechi, întrucât schema actuală este deja suprasubscrisă, a afirmat ministrul.
În urma scandalului Volkswagen Dieselgate, Franța, Germania și alte țări europene elaborează măsuri de reducere a emisiilor de dioxid de carbon și oxizi de azot toxici emiși de vehiculele aflate deja pe drum.