Acasă » Interes general » Cât de mult câștigă directorii Chevron

Cât de mult câștigă directorii Chevron

13 aprilie 2017
Consumatori
energynomics

Compensațiile a trei din directorii seniori ai Chevron Corp, inclusiv directorul executiv John Watson, au crescut anul trecut, ca urmare a unei schimbări în modul în care se calculează valoarea pensiilor.

Revelarea câștigurilor a fost impusă de autoritățile de reglementare din SUA.

Acționarii companiei Chevron se vor întâlni pe 31 mai în Midland, Texas, pentru un vot fără caracter obligatoriu privind plățile directorilor. Ei vor lua în considerare, deasemenea, rezoluțiile referitoare la schimbările climatice, lobby și guvernanța corporativă, potrivit Reuters.

Watson, CEO începând cu anul 2010, obține astfel compensații în creștere cu 12%, de 24,7 milioane dolari SUA, în mare măsură datorită creșterii valorii pensiilor. Valoarea opțiunilor pe acțiuni și acțiunilor acordate lui Watson a scăzut, ca și valoarea beneficiilor, inclusiv utilizarea personală a avionului companiei și serviciile de pază. Salariul lui Watson a rămas aproape constant, la 1,9 milioane USD.

Mike Wirth, șeful diviziei midstream a companiei, care a devenit vice-președinte la începutul acestui an, a primit un pachet de compensații mai mare cu 12%, la 9,1 milioane USD.

Pat Yarrington, directorul financiar al companiei Chevron, primește o compensație cu 11% mai mică, de 6,5 milioane USD, fiind și singurul director căruia îi scade valoarea pensiei.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *