Grupul MOL se pregăteşte pentru o nouă achiziție
Grupul ungar MOL ar putea face în curând o nouă achiziție, întrucât vânzarea diviziei de petrol și gaze a concernului…
Grupul ungar MOL ar putea face în curând o nouă achiziție, întrucât vânzarea diviziei de petrol și gaze a concernului…
OMV Petrom a făcut în trimestrul al treilea vânzări de gaze şi energie cu 22,7% mai mici decât aceeaşi perioadă…
Cotația barilului de petrol light sweet crude (WTI), cu livrare în luna noiembrie, a scăzut, joi, cu doi dolari, ajungând…
Contractul directorului general de la grupul petrolier austriac OMV, Gerhard Roiss, ar putea fi terminat în mod anticipat la reuniunea…
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că repornirea rafinăriei Lukoil este un lucru benefic pentru Oltchim, compania respectivă asigurând materia primă…
Venezuela trebuie să plătească 1,6 miliarde către Exxon Mobil pentru exproprierea unor active ale companiei americane în 2007, suma fiind,…
Lukoil reporneşte, vineri, instalaţiile rafinăriei Petrotel din Ploieşti, a spus pentru Mediafax comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache.…
Vicepreşedintele pe rafinare, marketing şi distribuţie din grupul rus Lukoil, Vladimir Nekrasov, a declarat că până vineri se va lua…
UPDATE Directorul general al SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal…
Activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploiești a fost oprită la o zi după ce au avut loc 23 de percheziții la…
Compania americană ExxonMobil a descoperit în România resurse uriaşe de ţiţei şi gaze, a declarat Nicholas Taubman, fost ambasador al…
Care e cel mai potrivit sistem fiscal pentru industria de țiței și gaze? Nu există un răspuns fără echivoc la…
NIS Petrol România, parte a grupului rus Gazprom, a anunţat, joi, la Sânnicolau Mare, deschiderea activităţilor de prospectare geofizică pentru…
Procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești fac percheziții, joi, la sediul rafinăriei Lukoil din Ploiești, într-un dosar de evaziune fiscală…
###author### Proaspăt întors de la Summitul pe problema schimbărilor climatice din SUA, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu susţine că…
Acţionarii Oltchim vor trebui să discute în AGEA din 9 octombrie propunerea PCC SE de elaborare de către statul român…
Propunerea privind reducerea cu 40% a emisiilor pentru anul 2030 ar trebui să fie reevaluată în cazul în care guvernele…
ArcelorMittal Galați, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze și energie din România, vizează creșterea producției cu 15% în…
Compania Lukoil Europe Holdings BV, acționarul majoritar al rafinăriei Petrotel-Lukoil, va majora capitalul social al companiei din Ploiești cu 153,7…
###author### Ideea vehiculată tot mai des conform căreia în spatele opoziţiei faţă de proiectele de explorare a gazelor de şist…
Fondul Proprietatea (FP) intenționează să vândă integral pachetul său de 19% în cadrul OMV Petrom, au declarat surse din piaţă…
Miercuri, 24 septembrie, de la ora 9, la Palatul Cesianu Racoviță, din București, Energy Breakfast Club vă propune o nouă…
Statele din Europa de Est, de la Polonia până la Serbia, își suplimentează stocurile de gaze naturale, după ce Rusia…