INS: Producţia de cărbune a scăzut cu 16% în primele nouă luni din 2023
Producţia de cărbune a României a totalizat, în primele nouă luni ale acestui an, peste 1,918 milioane tone echivalent petrol,…
Producţia de cărbune a României a totalizat, în primele nouă luni ale acestui an, peste 1,918 milioane tone echivalent petrol,…
Taxele, tarifele şi redevențele din domeniul petrolier şi minier urmează a fi indexate anual cu rata inflației aferente anului anterior…
Polonia nu intenționează să renunțe rapid la utilizarea cărbunelui, a anunțat miercuri Guvernul, criticând compania de stat PGE că a…
CE Oltenia se modernizează și face trecerea de la cărbune la energie verde, anunţă Sebastian Burduja, ministrul Energiei, care a…
Colaborarea European Energy cu LEGO, Novo Nordisk și Maersk reprezintă tot atâtea cazuri practice de combustibil verde pentru industria chimică,…
În pofida crizei energetice, Germania îşi menține intenția de a renunța la energia nucleară, astfel că sâmbătă ultimele trei reactoare…
Până la sfârșitul acestui an vor fi lansate toate cele 87 de apeluri de proiecte cu finanțare prin Programul Tranziție…
Daniel Burlan, preşedintelui Directoratului Complexului Energetic Oltenia, şi Mariu Neagru, membru al directoratului, au fost schimbaţi de la conducerea Complexului…
Producţia netă de cărbune a României a totalizat, în primele 11 luni din 2022, 2,828 milioane de tone echivalent petrol,…
O nouă strategie energetică a Bulgariei până în anul 2053 se bazează pe funcționarea în continuare a termocentralelor pe cărbune…
Consumul mondial de cărbune ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din istorie în 2022 şi va rămâne la…
Termocentrala Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), va continua să funcționeze şi după anul 2032, în discuție fiind şi…
România nu închide nici o centrală de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, a anunțat, marți, pe Facebook,…
Cota CE Oltenia deținută din capitalul social de 59,9% reprezintă o contribuție de 65 de milioane de euro, a anunțat…
Invadarea Ucrainei de către Rusia a declanşat o goană mondială după cărbune, transmite Reuters. În mod tradițional, Tanzania exporta cărbune…
Comitetul interministerial al cărbunelui a fost înființat şi vor fi demarate discuțiile cu Comisia Europeană inclusiv pe legea decarbonizării, pentru…
Germania repune în funcţiune o altă centrală de rezervă pe bază de cărbune săptămâna viitoare, încercând să economisească rezervele de…
Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele şase luni din 2022, 1,459 milioane de tone echivalent petrol,…
Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele cinci luni din 2022, aproape 1,2 milioane de tone echivalent…
Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele cinci luni din 2022, aproape 1,2 milioane de tone echivalent…
Serbia va avea propriul Plan național integrat privind energia și clima până la sfârșitul anului, a declarat Branislava Lepotic Kovacevic,…
Integrarea țărilor din Balcanii de Vest pe piața UE va însemna pentru regiune mai multă stabilitate, mai multă reziliență și…
Industria energetică are nevoie de mai multă coordonare, iar lipsa unei strategii clare se resimte nu doar în România, ci…