Ținta Uniunii Europene privind ponderea regenerabilelor în consumul energetic la orizontul anului 2030 este obligatorie pentru România, iar procentajul exact care va reveni țării noastre – 27%, 31%, 34% – nu schimbă în mod fundamental situația. Încă și mai important este că toate celelalte obiective aduse în discuție în anii din urmă devin secundare, indiferent de greutatea pe care acestea, reale sau exagerate ideologic, le au la nivel național.
De la 24%, la peste 30%
Negocierile sunt în curs la Bruxelles, dar spațiul de manevră al României este limitat. Funcționarii europeni iau în calcul potențialul sectorului regenerabilelor în România și necesitatea de modernizare accelerată a capacităților de generare a electricității și energiei termice.
Țara noastră are totuși trei argumente pentru a solicita o țintă mai mică:
- Suportabilitatea redusă a societății, prin prisma sărăciei (energetice)
- Rolul potențial al României de contributor net la securitatea energetică regională, prin valorificarea resurselor naturale, în principal gaze naturale
- Structura mix-ului energetic național, dominat de cărbune în generarea de electricitate și de lemnul de foc în termoficare
Totodată, puterea de influență a celorlalte state ale Uniunii o depășește cu mult pe cea probată de țara noastră în ultimul deceniu. Un precedent relevant este că pentru orizontul 2020 România a primit un obiectiv cu 20% mai ambițios decât cel asumat la nivel comunitar (24%, față de 20%), ceea ce face puțin probabil ca pentru anul 2030 România să poată obține o țintă mai mică decât noua pondere de 32% stabilită ca obiectiv al UE.
Noul obiectiv va fi decis în urma negocierilor și va deveni elementul central al planului național integrat energie-mediu pe care România are obligația să îl prezinte Bruxelles-ului până la începutul lunii decembrie 2018. Documentul va include ținte sectoriale și măsuri concrete de acțiune programate pentru intervalul 2020-2030, inclusiv măsuri legislative și de reglementare care urmează să fie introduse în acest interval.
Cu strategie energetică națională sau fără, fie că aceasta va fi respectată sau nu, ținta de ansamblu și obiectivele sectoriale vor deveni obligatorii odată cu aprobarea planului național integrat energie-mediu, probabil înspre finalul anului 2019.
Obiectivele naționale sunt obiective subordonate
Argumentele de negociere expuse mai sus sunt în bună măsură reflexia obiectivelor anunțate de autorități în anii din urmă în toate proiectele de strategie energetică puse în discuție publică: suportabilitatea facturilor energetice la nivelul companiilor, populației și al instituțiilor publice, securitate energetică (accesul la resurse primare și stabilitatea sistemului energetic național) la nivel local și regional, menținerea unor cicluri integrate în industria energetică națională (nuclear), respectiv a industriei miniere pentru un interval cât mai lung de timp. Ce observăm este că protecția mediului (creșterea ponderii regenerabilelor și reducerea emisiilor cu efect de seră), bate politicul (România ca exportator regional de securitate energetică), socialul (suportabilitatea facturilor de energie la nivelul populației și al administrațiilor publice, viitorul zonelor mono-industriale) și economicul (suportabilitatea facturilor de energie la nivelul companiilor, ciclurile energetice integrate).
Rolul strategiei energetice naționale devine tocmai acela de a acomoda obligațiile privind protecția mediului cu celelalte obiective naționale, care derivă din specificul industriei energetice, economiei și societății românești.
Cum atingem o pondere de 30% a regenerabilelor
Concret, la ce (mai) folosește strategia națională? La asumarea obiectivelor sectoriale și, mai ales, la clarificarea măsurilor concrete în fiecare sector, pentru integrarea lor la nivel național și pentru conturarea foilor de parcurs în fiecare sector în parte.
O analiză a statisticilor naționale cu privire la ponderea regenerabilelor în generarea de electricitate, transporturi, respectiv încălzire/răcire arată cu evidență că până în prezent România și-a atins ținta europeană (24%) aproape exclusiv ca urmare a trei factori determinanți:
- Reducerea consumului energetic la nivel industriei
- Ponderea ridicată a lemnului de foc în încălzire
- Ponderea ridicată a hidroenergiei în generarea de electricitate + dezvoltarea accelerată a capacităților de generare eoliene și solare
Totodată, statisticile EUROSTAT arată că în 2016, ultimul an pentru care avem cifre oficiale, România respecta ținta pentru 2020, privind ponderea regenerabilelor (25%). Defalcat pe sectoare, observăm totuși că numai în generarea de electricitate România are o poziție solidă: 42,7%, față de ținta de 24%. În sectorul de încălzire/răcire, țara noastră raportează o pondere a regenerabilelor de 26,9%, peste țintă, dar numai pentru că includem lemnul de foc, predominant în cea mai mare parte a zonelor rurale și chiar și în majoritatea localităților mici. În sectorul transporturilor, România raportează o pondere a regenerabilelor de 6,2%, departe de ținta de 24%.
Este important să precizăm că împreună, transporturile și termia contează cu circa 70% în ținta națională. O primă concluzie este că în prezent România își atinge ținta de 24% numai pentru că are o pondere cu mult peste țintă a energiilor regenerabilelor în generarea de electricitate. Dacă vom continua să mizăm doar pe producția de energie electrică din surse regenerabile, ținta cumulată de 24% va putea fi atinsă numai dacă întreaga producție de electricitate va proveni din surse regenerabile. Acest scenariu este complet implauzibil, dată fiind structura echilibrată a mix-ului de generare, din care nu pot dispărea în câțiva ani cărbunele (26,42%, în 2017), nuclearul (18,37%) sau gazele naturale (16,83%).
Accentul trebuie mutat pe transporturi și pe energie termică
Măsurile avansate pentru a introduce resurse energetice regenerabile (mașini electrice alimentate cu energie verde) sau alternative la combustibilii convenționali (gaz natural comprimat, hidrogen etc) sunt departe de a fi încurajatoare. Este greu de crezut că până în 2030 ponderea regenerabilelor va crește în sectorul transporturilor, mai ales ținând cont că tendința este de creștere a consumului energetic în transporturi prin creșterea accelerată a parcului auto (mai ales cu mașini second hand pe bază de combustibili fosili), dezvoltarea transportului aerian și degradarea constantă a transportului feroviar. Singura tendință favorabilă în acest sector este modernizarea transportului municipal, folosind electricitatea (verde) și gazul natural comprimat ca resurse energetice mai puțin poluante.
Rămâne ca sectorul cu potențial real de îmbunătățire să fie cel de încălzire/răcire, prin 1. Reducerea pierderilor, a consumului și, ca urmare, a ponderii acestuia în ținta totală, 2. Tranziția către soluții de încălzire/răcire moderne, mai eficiente și mai prietenoase cu mediul, inclusiv generare distribuită integrând regenerabile și stocare.
