Acasă » Electricitate » CDR: Securitatea energetică a României poate fi periclitată de lipsa contractelor bilaterale

CDR: Securitatea energetică a României poate fi periclitată de lipsa contractelor bilaterale

21 iunie 2020
Electricitate
energynomics

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) transmite un semnal de alarmă cu privire la importanţa deblocării cadrului legislativ pentru a stimula investiţiile în noi capacităţi de producere a energiei electrice prin asigurarea dreptului investitorilor de a semna contracte bancabile negociate pe termen lung, în afara pieţei centralizate.

CDR apreciază că prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 74/2020 s-a început procesul de aliniere şi concordanţă a legislaţiei primare din România cu prevederile Regulamentului (UE) 943/2019, obligatorii și direct aplicabile deja de la 1 ianuarie 2020.

Cu toate acestea, proiectul de lege (L321/2020) adoptat de Senatul României în data de 10 iunie 2020 şi înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi adoptare abrogă această prevedere, în loc să o extindă necondiţionat la toţi participanţii la piaţa de energie electrică şi indiferent de anul punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, fapt ce creează un risc major de acutizare a blocajului din ultimii 8 ani, mai ales în condiţiile în care situaţia investiţiilor în sector este încă stagnantă.

”Deşi, în conformitate cu interpretarea ANRE a prevederilor Regulamentului (UE) 2019/943, prin ordin al preşedintelui ANRE se instituie acest drept, începând cu 1 aprilie 2020, cel puțin pentru toţi participanţii la piaţa de energie electrică care încheie astfel de contracte pentru perioadă de livrare mai mare de 1 an, în continuare suntem foarte îngrijoraţi de faptul că la nivel de Parlament nu există niciun fel de disponibilitate de a alinia şi corela prevederile Legii nr. 123/2012 cu cele ale Regulamentului (UE) 943/2019 în sensul acordării acestui drept tuturor participanţilor la piaţă şi fără alte îngrădiri legislative”, arată comunicatul CDR.

Practic, în ultimii ani investiţiile private în domeniul generării energiei electrice s-au diminuat dramatic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *