Acasă » Interes general » CE aprobă ajutorul de stat pentru IMM-uri în valoare de 935 mil. euro cerut de România

CE aprobă ajutorul de stat pentru IMM-uri în valoare de 935 mil. euro cerut de România

28 august 2020
Interes general
energynomics

Comisia Europeană a anunţat joi că a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 4,521 miliarde de lei (935 milioane de euro) introdusă de România pentru a susţine companiile afectate de pandemia de coronavirus, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Acest suport va lua forma unor granturi directe pentru capital de lucru şi investiţii productive şi va fi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională, conform Agerpres.

Măsura va fi accesibilă IMM-urilor active în anumite sectoare şi unor mari companii care au legături cu IMM-urile eligibile, care au fost afectate negativ de pandemia de coronavirus. Obiectivul măsurii este să furnizeze lichiditate pentru aceste companii, ceea ce le permite să îşi continue activităţile, să demareze investiţii şi să menţină locurile de muncă.

Comisia Europeană a stabilit că schema României este în linie cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar: granturile directe nu vor depăşi 100.000 de euro pentru fiecare companie care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, 120.000 de euro pentru fiecare companie activă în sectoarele pescuitului şi acvaculturii şi 800.000 de euro pentru fiecare companie activă în toate celelalte sectoare. De asemenea schema va funcţiona până la data de 31 decembrie 2020.

„Comisia a ajuns la concluzia că această măsură este necesară, adecvată şi proporţionată pentru a remedia un prejudiciu serios apărut în economia unui stat membru, în linie cu Articolul 107(3)(b) din Tratatul de Funcţionare a Uniuni Europene şi condiţiile prevăzute în cadrul temporar pentru sprijinirea economiei în contextul epidemiei de COVID-19,” a informat Executivul comunitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *