Comisia Europeană a aprobat miercuri acordarea de către România a unei scheme de ajutor în valoare de 3 miliarde de euro (15,22 miliarde lei) în sprijinul instalațiilor care produc energie eoliană onshore şi solară, în vederea promovării tranziției către o economie „zero net”, în conformitate cu Planul industrial al Pactului verde, informează un comunicat al Executivului comunitar, conform Agerpres.
Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză şi de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 şi modificat la 20 noiembrie 2023, care a fost instituit cu scopul de a încuraja luarea de măsuri de sprijin în sectoarele esențiale pentru accelerarea tranziției verzi şi reducerea dependenței de combustibili.
România a notificat Comisiei, în temeiul Cadrului temporar de criză şi de tranziție, o schemă de ajutor în valoare de 3 miliarde de euro (15,22 miliarde lei) pentru sprijinirea instalațiilor care produc energie eoliană onshore şi solară.
Vor fi eligibile, în cadrul măsurii, proiectele de construcție şi exploatare a unor instalații noi de producere de energie electrică din surse solare fotovoltaice şi din surse eoliene onshore.
Ajutorul va fi acordat prin proceduri de licitație competitivă şi va lua forma unui contract bidirecțional pentru diferență. Prețul de exercitare va fi stabilit prin procedurile de ofertare („pay-as-bid”, plată corespunzătoare prețului oferit), iar prețul de referință va fi calculat ca medie lunară ponderată în funcție de producție a prețului de piață al energiei electrice pe piețele pentru ziua următoare.
Atunci când prețul de referință este mai mic decât prețul de exercitare, beneficiarul va avea dreptul să primească plăți egale cu diferența dintre cele două prețuri. În schimb, atunci când prețul de referință este mai mare decât prețul de exercitare, beneficiarul va trebui să plătească diferența autorităților române. Prin urmare, schema garantează beneficiarilor un nivel minim de rentabilitate şi asigură în acelaşi timp faptul că beneficiarii nu sunt supracompensați pentru perioadele în care prețul de referință este mai mare decât prețul de exercitare.
Comisia a constatat că schema de ajutoare notificată de România îndeplineşte condițiile prevăzute în Cadrul temporar de criză şi de tranziție. Mai precis, ajutorul va fi acordat printr-o procedură de licitație competitivă şi va fi acordat înainte de data de 31 decembrie 2025. În plus, ajutorul trebuie să îndeplinească o serie de condiții menite să limiteze denaturările nejustificate ale concurenței şi face, de asemenea, obiectul unor garanții menite să asigure faptul că există suficienți participanți la procedura de licitație competitivă.
Comisia a concluzionat că schema notificată de România este necesară, adecvată şi proporțională pentru accelerarea tranziției verzi şi facilitarea dezvoltării anumitor activități economice care sunt importante pentru punerea în aplicare a Planului REPowerEU şi a Planului industrial al Pactului verde, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE şi cu condițiile prevăzute în Cadrul temporar de criză şi de tranziție.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura de ajutor în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.