Acasă » Electricitate » CE: Dezbatere asupra includerii gazelor și nuclearului în taxonomie

CE: Dezbatere asupra includerii gazelor și nuclearului în taxonomie

2 februarie 2022
Electricitate
energynomics

Comisia Europeană a luat miercuri în dezbatere propunerea de clasificare a energiei nucleare şi a gazelor ca surse verzi de tranziţie energetică, eligibile pentru investiţii cu bani europeni.

În timp ce gazele se bucură de susţinerea anumitor țări precum Germania, industria nucleară se bazează pe un lobby condus de Franța, fiind însă contestată de ţări membre ca Austria, Danemarca, Suedia, Olanda sau Luxemburg, care au invocat posibile acţiuni ilegale pentru a bloca actul Comisiei, conform RRA. Documentul este un aşa- numit act delegat prezentat în ultimele ore ale anului trecut şi care la şedinţa de astăzi a Colegiului comisarilor a fost modificat prin includerea unor clarificări.

În esență, este vorba despre miliarde de euro care ar putea fi investite în proiecte de energie nucleară și gaze. Temerea celor care nu sunt de acord cu clasificarea energiei nucleare și din gaze ca fiind verde este că banii se vor duce în investiții în aceste domenii, iar alternativele considerate cu adevărat curate, de exemplu hidrogenul, vor fi neglijate.

Modificările aduse documentului inițial nu sunt esenţiale, reclamă opozantele.

Comisia Europeană a publicat recent noile orientări din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie (CEEAG), care oferă autorităților publice cadrul necesar pentru a sprijini obiectivele Pactului verde european într-un mod eficient și cu denaturări minime ale concurenței, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Potrivit Comisiei, CEEAG și Taxonomia UE sunt piloni importanți ai Pactului verde european, îndeplinind roluri diferite, dar complementare. CEEAG reprezintă cadrul de reglementare al UE pentru sprijinul public în sectoarele energiei și mediului, stabilind proiectele care pot fi sprijinite din fonduri publice și modul în care acest sprijin poate fi furnizat, reducând în același timp la minimum impactul asupra pieței și oferind valoare cetățenilor europeni. Taxonomia UE este un instrument dezvoltat pentru a le permite investitorilor privați să își reorienteze investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *