Una din primele consecințe ale ieșirii din insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost poprirea conturilor de către creditori. Instanța a decis însă, în ultimă instanță, să salveze CEH de la executare silită, iar salariații au primit banii în conturi în urma unei compensări a unor creanțe ale Transelectrica, conform declarațiilor lui Ionel Dancă, consilier de stat Cancelaria Primului Ministru.
”Agitaţie mare în Valea Jiului, mai ales în prag de sărbători şi de alegeri. Din păcate, ieşirea din insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara, cerută, culmea, de unul dintre sindicate, riscă să blocheze activitatea companiei. Asta s-a întâmplat în aceste zile când mai mulţi creditori au pus vineri proprire pe încasările CEH de la alte companii”, a declarat Dancă pe un site de socializare.
”După mai multe discuţii şi consultări cu toţi cei implicaţi şi cu sprijinul colegului Paul Gheorghiu, Şeful Cancelariei Prim-ministrului Dacian Cioloş, am reuşit să ajungem la o soluţie prin care angajaţii CEH să-şi primească astăzi salariile în cont. Astfel, printr-un mecanism de compensare a unor creanţe între CEH şi Transelectrica, astăzi [29 noi, n.e.] a fost virată către CEH o suma de aproape 1,9 milioane lei, care se adaugă la cele 2,9 milioane lei existente pentru plata salariilor. Cu puţin timp în urmă am fost informat de directorul general al companiei că Transelectrica a efectuat viramentul şi că deja conturile angajaţilor CEH au fost alimentate”, a mai afirmat Dancă.
”A fost admisă şi contestaţia la proprire împotriva CEH până la judecarea cererii de intrare în insolvenţă. Asta înseamnă că de luni se ridică şi propririle existente şi că societatea poate să-şi continue activitatea”, a susținut consilierul.
Procedura insolvenței CEH a fost întreruptă de două ori, de fiecare dată după decizia unui tribunal din Alba Iulia.