Acasă » Petrol și Gaze » CE: Impunerea sancţiunilor petroliere contra Rusiei se va face după o perioadă de tranziţie

CE: Impunerea sancţiunilor petroliere contra Rusiei se va face după o perioadă de tranziţie

2 iunie 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.

Acest calendar va fi stabilit imediat ce vor fi adoptate oficial sancţiunile, ambasadorii statelor membre UE având ca obiectiv adoptarea în această săptămână, după ce liderii blocului comunitar au fost în principiu de acord cu sancţiunile, la reuniunea de luni, conform Agerpres.

Liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru intervenţia sa în Ucraina.

Summitul de două zile care se desfăşoară la Bruxelles urmează să abordeze marţi consecinţele crizei alimentare provocate de război şi transformarea energetică necesară care să permită ţărilor europene să se descurce fără gazul importat din Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *